Restricţii de circulaţie, în week-end, pe DN10 Buzău-Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 10 Buzău-Braşov va fi închisă pe porţiunea cuprinsă între localităţile Teiu, din judeţul Braşov, şi Brădet, din judeţul Covasna.

Restricţiile sunt impuse pe acest tronson de drum din cauza desfăşurării celei de-a cincea etape a Campionatului Naţional de Viteză în coastă Dunlop 2014. Astfel, sâmbătă între orele 8:45 şi 13.00, respectiv 15.00-20.00, traficul în zonă va fi închis, aşa că buzoienii sunt sfătuiţi să folosească rute ocolitoare pentru a ajunge la Braşov.

Şi duminică, între orele 8:45-12.00, şi apoi între orele 13:00-19.00, pe acelaşi tronson al drumului naţional 10 va avea loc o nouă rundă competiţională sportivă. 

Aşadar, anul acesta campionatul de viteză Dunlop va fi organizat pe tronsonul de drum cuprins între Teiu şi Brădet. Ediţiile anuale anterioare au avut loc în Gorj, Braşov, Reşiţa şi Sinaia. Aproximativ 70 de sportivi s-au înscris deja în cursă. 

Citeşte şi: Bătaie între şoferi, din cauza neînţelegerilor cu privire la prioritatea de trecere

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite