Ignoranţă: 90% dintre buzoieni nu-şi cunosc drepturile de consumator | adevarul.ro

Ignoranţă: 90% dintre buzoieni nu-şi cunosc drepturile de consumator

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Buzoienii nu ştiu la cine să se plângă de marfa proastă
Buzoienii nu ştiu la cine să se plângă de marfa proastă

De Oficiul pentru Protecţia Consumatorului a auzit toată lumea, însă puţini sunt cei care ştiu ce drepturi le apără această instituţie.

Majoritatea dintre cei care ajung în cele din ură să fac sesizări OPC-ului sunt îndrumaţi de către persoanele apropiate sau de către alte instituţii. Există însă şi categorii de persoane care, nemulţumiţi de serviciile oferite de către un agent economic, nu fac altceva decât să aibă cel mult o discuţie sau să se supună abuzurilor venite din partea acestuia.

„Din păcate nu toată lumea este destul de bine informată, cred că abia 10 % dintre buzoieni au cât de cât idee despre drepturile pe care le au în calitatea de consumator, iar în cadrul serviciilor finanaciare informaţiile sunt foarte vagi”, ne-a declarat Florin Grădină, comisar şef interimar al OPC Buzău.

Unul dintre cele mai importante dreputri de care puţini buzoieni au habar este cel legat de protecţia faţă de riscul de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care le-ar putea prejudicia viaţa. De multe ori, clienţii nu sunt corect informaţi asupra caracteristicilor importante ale produselor sau serviciilor de către agenţii economici.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite