Coliziune între un autocar și o autospecială de pompieri, la intrare în Buzău VIDEO

0
0

Zeci de pasageri ai unui autocar din Republica Moldova au trăit clipe de panică, marți după-amiază, 20 septembrie, la ieșire din municipiul Buzău. Vehiculul în care se aflau a lovit o autospecială de pompieri care venea de la o intervenție și vira într-o intersecție.

Autocarul transporta 40 de pasageri din Moldova. SURSA Iulian Bunilă
Autocarul transporta 40 de pasageri din Moldova. SURSA Iulian Bunilă

Vehiculul de mare tonaj încărcat cu apă a fost lovit de autocarul plin cu turiști din Republica Moldova care mergeau către Capitală. 

Martorii au declarat că s-au speriat în urma impactului dintre cele două mașini, însă din fericire nimeni nu a fost rănit. 

Autocarul a fost tras pe drapta, pentru a a se verifica dacă mai poate transporta în siguranță grupul format din cei aproximativ 40 de basarabeni. Politia a deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea circumstantelor in care s-a produs accidentul.

Marți dimineață, 20 septembrie, o elevă din localitatea Vadu Pașii a fost rănită într-un accident rutier. Autoturismul condus pe direcția Buzău - Săgeata de către un șofer buzoian în vârstă de 51 de ani a surprins și accidentat o minoră în vârstă de zece ani, din localitate. În urma accidentului, copila a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău (IPJ) au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat, acţiuni, pentru sancționarea abaterilor privind neportul centurii de siguranţă şi a folosirii telefonului mobil în timpul mersului. Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 49 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar șapte dintre ei au predat permisele pentru 90, respectiv 120 de zile.

Alte cinci permise de conducere au fost reținute pentru depășirea neregulamentară, pentru conducerea unui vehicul pe contrasens și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Mai multe - Buzău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite