Buzău: Omul-reclamaţie, un agent 007 exmatriculat
0Nicolae Socoleanu, campionul petiţiilor din România, spune că a fost doar ca spion la cursurile de recalificare de la AJOFM Buzău, de unde a fost exmatriculat pentru absenţe. Două zile i-au fost de ajuns pentru o nouă sesizare la UE.
Omul care şi-a pus în cap toate autorităţile locale, după ce le-a
potopit în ultimii opt ani cu peste 1500 de reclamaţii, îşi caută un loc
de muncă de mai bine de un an. Şansele sale de reuşită sunt minime,
pentru că nimeni nu vrea să-şi dea foc singur cu un angajat având o
astfel de celebritate.
Cel puţin teoretic, a încercat şi o recalificare pentru a ajunge dom’ inspector în sănătate şi securitatea muncii, înscriindu-se la cursurile organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău.
După numai două zile a renunţat şi a fost exmatriculat din cauza
absenţelor, însă Nicolae Socoleanu se justifică spunând că nu a avut în
intenţie să se recalifice ci doar să spioneze pentru a face rost de
materie primă proaspătă pentru o nouă reclamaţie.
Raportul de „spionaj”, trimis la UE
„M-am înscris şi eu, «Incoruptibilul», având misiunea de a aduna
informaţii cu privire la modul în care se gestionează fondurile europene
de către aceste instiţuţii publice locale, pentru a întocmi apoi un
raport pe care să-l prezint Comisiei Europene”, afirmă Socoleanu.
Citeşte amănunte în ediţia de Muntenia a cotidianului "Adevărul" de
astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din
Buzău, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul
unic de 1,9 lei.























































