Autospecială de Poliţie, implicată într-un accident, în timp ce urmărea o maşină cu numere false. Șoferul nu avea permis
0O autospecială de Poliţie a fost implicată, vineri seara, într-un accident rutier în localitatea buzoiană Valea Râmnicului, în timp ce urmărea o maşină neînmatriculată, cu numere false.

La volan se afla un tânăr fără permis, care nu plătise după ce a alimentat la o benzinărie.
„Din primele date de la faţa locului, în timp ce un echipaj de Poliţie desfăşura activităţi de supraveghere şi control al traficului pe DJ 203 P, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism dat în consemn pentru faptul că a alimentat cu combustibil la o staţie de distribuţie carburant din Râmnicu Sărat şi nu a achitat, însă acesta nu a oprit, continuându-şi deplasarea”, arată, potrivit Agerpres, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IJP) Buzău.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
„Autoturismul urmărit, condus de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Galaţi, ar fi ieşit în afara carosabilului, a surprins şi accidentat un pieton, a lovit un gard şi un stâlp de electricitate. În timpul deplasării, conducătorul autospecialei de Poliţie, un bărbat în vârstă de 47 de ani din Râmnicu Sărat, ar fi intrat în coliziune cu un tub de beton, ulterior lovind un stâlp de electricitate", explică Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Buzău.
Două victime
În urma impactului, două persoane au necesitat îngriji medicale.
Este vorba despre şoferul autospecialei de Poliţie şi pietonul, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Valea Râmnicului. Cele două victime au fost preluate de Ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că şoferul de 27 de ani nu deţine permis de conducere, maşina pe care o conducea era neînmatriculată şi avea numere false. Tânărul de 27 de ani a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice, urmând să fie transportat la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale", se menţionează în comunicatul IPJ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.
Amintim că, în septembrie 2022, Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut între Iași și Târgu Frumos. o autospecială de poliție s-a răsturnat, iar doi polițiști au ajuns la spital.
Tot în septembrie, o autospecială de poliție din județul Gorj a fost avariată de către un autoturism al cărui șofer era urmărit de oamenii legii, pentru că acesta a refuzat să oprească, iar un jandarm a fost rănit și a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.