Autospecială de Poliție, spulberată pe șosea. Doi agenți, transportați de urgență la spital

0
Publicat:

Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut între Iași și Târgu Frumos, miercuri după-amiază, 21 septembrie. O autospecială de poliție s-a răsturnat, iar doi polițiști au ajuns la spital.

Accident în județul Iași. FOTO Ziaruldeiasi.ro
Accident în județul Iași. FOTO Ziaruldeiasi.ro

Două autoturisme se îndreptau dinspre Iași spre Târgu Frumos, iar autospeciala de Poliție era într-o misiune, cu semnalele pornite. Șoferul unuia dintre autoturisme a virat la stânga și a intrat în coliziune cu mașina de Poliție, care s-a răsturnat de mai multe ori și s-a oprit în șanțul de pe marginea șoselei.

„Accident rutier produs în localitatea Războieni, comuna Ion Neculce. care sunt implicate 2 autoturisme, 3 victime. La locul intervenţiei acționează Secția de Pompieri Tg. Frumos cu două autospeciale de intervenție, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat și ambulanță de la SAJ Iași. Nu sunt persoane încarcerate”, a transmis ISU Iași. 

În urma accidentului, o persoană în vârstă de 27 de ani a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, cu traumatism cranio-cerebral și pierderea conștiinței, iar pasagerul din dreapta față, în vârstă de 29 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism coloana lombară și răni la nivelul mâinii a fost dus tot la Spitalul de Neurochirurgie. Cea de-a treia victimă a accidentului a refuzat transportul la spital. 

„Pe raza localității Războieni, comuna Ion Neculce, din județul Iași a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un autoturism și o autospecială de poliție ce avea semnalele luminoase în funcțiune a avut loc o coliziune. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea celor doi colegi aflați în autospecială, aceștia fiind transportați la spital. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt. Polițiștii sunt din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Tg. Frumos și se deplasau la un eveniment sesizat prin apel 112”, au precizat reprezentanții IPJ Iași. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite