VIDEO Un şomer a inventat Microfonul-Minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Minescu (50 de ani), împreună cu fiica sa Livia de 15 ani, s-au prezentat astăzi la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci România (OSIM) din Capitală pentru a-şi ridica brevetul de invenţie.

Citiţi şi

INTERVIU Inventatorul Iustin Capră: „Automobilul este o crimă!“

Bicicleta cu motor, soluţia economică pentru traficul aglomerat

Ansamblul de microfoane cu memorie cu fir şi fără fir este invenţia bărbatului care trăieşte în satul Picior de Munte, judeţul Dâmboviţa. El a adus şi dispozitivele, făcând o demonstraţie pentru a arăta cât de performant este microfonul care redă fişiere în format audio-video.

„Această invenţie este bună atât pentru cei care lucrează în radio cât şi în televiziune, presă, dar şi pentru cântăreţi“, a declarat Liviu Minescu. El a ţinut să precizeze că a realizat invenţia în numai două săptămâni. „Acum, pot să îl fac în cel mult o săptămână pentru că ştiu cum trebuie construit“, a mai spus el.



Ideal la nunţi

Ideea de a inventa Microfonul-Minune a fost a fiicei sale care i-a cerut tatălui să-i facă un aparat care să cânte singur. Liviu Minescu şi-a lăudat invenţia despre care a spus că poate fi folosită la nunţi şi alte petreceri.

image

Inventatorul a depus cererea de brevetare în urmă cu patru ani, dar nu a avut bani ca să plătească taxele. „La brevetul de invenţie, taxa este în funcţie de venitul solicitantului care se raportează la salariul mediu pentru persoane fizice“, a declarat Ovidiu Dinescu, purtătorul de cuvânt al OSIM.

Microfon cu memorie internă

Invenţia lui Minescu transmite semnale audio în direct sau de pe memoria internă a microfonului sau de pe cardul de memorie. Acesta are posibilitatea, cu ajutorul comenzilor audio-video, de a transmite prin cablu sau emisie în receptoare radio-tv sau în videoproiectoare. Ansamblul conţine un dublu procesor cu funcţii de înregistrare prin microfon şi dublă funcţie de redare video.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite