Trei ambulanţe la sediul central PSD. Revoluţionarii l-au huiduit pe Ion Iliescu
0Protestul revoluţionarilor din faţa sediului central PSD din Bucureşti a fost umbrit de câteva evenimente în urma cărora medicii de pe ambulanţă au fost nevoiţi să intervină.
Astfel, trei ambulanţe au venit, luni, la sediul central al PSD, pentru a interveni în cazul unor revoluţionari care protestează în faţa sediului de partid.
Două dintre ambulanţe au fost solicitate pentru a interveni în cazul a doi revoluţionari cărora li s-a făcut rău şi care au fost transportaţi către spital.
Cea de-a treia a fost chemată pentru a-i acorda primul ajutor la faţa locului unui alt revoluţionar aflat în greva foamei.
De asemenea, în timpul protestului, fostul şef de stat Ion Iliescu a fost huiduit şi apostrofat de un grup de revoluţionari aflaţi, luni, în faţa sediului central al PSD, care i-au cerut demiterea secretarului de stat Sorin Meşter şi rezolvarea situaţiei revoluţionarilor.
Revoluţionarii s-au strâns luni dimineaţă în faţa sediului PSD din Şoseaua Kiseleff, pentru a protesta în paralel cu şedinţa săptămânală a conducerii PSD.
Ei au scandat "Jos Iliescu!", "PSD fără Iliescu!" şi au cerut ca un reprezentant al conducerii partidului să vină la discuţii.
Iliescu a venit la şedinţa PSD programată luni dimineaţă, dar a folosit intrarea din spatele sediului, în condiţiile în care revoluţionarii scandau în faţă.
După zece minute de la sosire, Iliescu a ieşit din sesiul PSD şi a mers în mijlocul revoluţionarilor, care l-au huiduit şi apostrofat.
"Nu se poate să vă bateţi joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!", i-au spus revoluţionarii lui Iliescu. Ei i-au mai spus că îşi doresc recăpătarea drepturilor luate abuziv.