Primăria Sectorului 6 oferă tabere de vară gratuite: muntele şi marea, destinaţii de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 6 a anunţat că oferă tabere la munte şi la mare pentru copiii care beneficiază de servicii sociale. Din programul oferit de primărie nu vor lipsi jocurile, plaja şi drumeţiile în natură.

Micuţii care beneficiază de serviciile sociale vor fi împărţiţi în grupuri de câte 80 de persoane, bucurându-se de vacanţa de vară. Cei care vor pleca în taberele organizate de primărie vor fi însoţiţi de asistenţi sociali şi psihologi cu experienţă, urmând un program clar stabilit.

Primii care vor pleca în această vară pe litoralul Mării Negre vor fi micuţii lipsiţi de ocrotire părintească, aflaţi în îngrijirea asistenţilor maternali profesionişti, potrivit primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu.

„Vor urma, pe rând, alţi copii care fie beneficiază de o măsură de protecţie în sistem rezidenţial, fie frecventează centrele de zi, fie sunt incluşi în diferite programe sociale derulate de Primărie“ , a mai precizat edilul.

În total, peste 800 de copii vor beneficia în această vară de programul demarat de primărie, finanţat exclusiv din fonduri ale bugetului local de sector.

Întregul program a fost iniţiat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, oferind tabere de relaxare şi educaţie nonformală pentru micuţii din sector aflaţi în situaţii de risc, cu scopul de a stimula capacitatea de socializare a copiilor şi de a reduce riscul marginalizării sociale.

Pe aceeaşi temă: 

Litoralul intră la 15 iunie în spirala scumpirilor

Invazie de meduze în Marea Neagră şi în Marea Mediterană, din cauza încălzirii globale

Palatul plutitor de lux al Mării Negre, Costa Deliziosa revine în Portul Constanţa

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite