Premieră în Bucureşti. Începe prima ediţie a Târgului de Iniţiative Cetăţeneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de Iniţiative Cetăţeneşti este un eveniment organizat în premieră în Bucureşti de către reprezentanţii Centrului de Resurse pentru participare publică: CeRe. Scopul evenimentului este de a aduce împreună grupuri civice şi organizaţii care acţionează pentru un oraş mai aproape de oameni, în care autorităţile publice iau decizii ce respectă dorinţele bucureştenilor.

„Cetăţenii şi organizaţiile care vor participa la târg iau primăriile şi politicienii la întrebări atunci când spaţiul în care locuiesc este sufocat de clădiri construite peste noapte, fără a respecta normele legale, atunci când locurile de joacă şi spaţiile verzi sunt ocupate deabuziv de imobile sau spaţii comerciale, atunci când administraţia publică hotărăşte în numele oamenilor adoptând proiecte cu impact asupra oraşului şi vieţii bucureştenilor“, anunţă organizatorii evenimentului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, între orele 16.00 şi 20.00, la Impact Hub. Vizitatorii târgului vor afla direct de la sursă despre iniţiativele cetăţeneşti din Capitală, dar şi despre activităţile unor organizaţii precum Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Asociaţia Komunitas, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch, care susţin eforturile cetăţenilor de ainterveni în decizii publice.

Programul târgului va include avanpremiera piesei de teatru „4mp2”, un demers al Centrului de Resurse pentru participare publică de a prezenta celor interesaţi provocările cetăţenilor de a colabora sau a pune presiune pe autorităţile publice, atunci când vor să le convingă să rezolve problemele cucare se confruntă comunitatea.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite