Poliția Locală a Sectorului 6 face angajări! Numărul de amenzi ar putea crește considerabil „dacă Parlamentul va vota legea”

0
Publicat:

14 posturi vacante în Poliția Locală a Sectorului 6, din Capitală, vor fi scoase la concurs, în perioada următoare. Noii angajați vor lucra la Centrul de monitorizare. Primarul Ciprian Ciucu a precizat și în cât timp va fi acesta funcțional.

Centrul de monitorizare video al Sectorului 6 FOTO Facebook/ Ciprian Ciucu
Centrul de monitorizare video al Sectorului 6 FOTO Facebook/ Ciprian Ciucu

Edilul Sectorului 6 a anunțat că va spori capacitatea de intervenţie a Poliţiei Locale Sector 6. Într-o postare publică, de pe pagina sa de Facebook, Ciprian Ciucu a specificat, cu exactitate, care sunt posturile vacante și condițiile de ocupare a acestora.

Posturile scoase la concurs

Funcții publice specifice de execuție vacante din cadrul Compartimentului Monitorizare Video - Serviciul Dispecerat și Monitorizare Video - Direcția Ordine Publică:

• polițist local, clasa I, grad profesional principal (3 posturi)

• polițist local, clasa I, grad profesional asistent (1 post)

• polițist local, clasa III, grad profesional principal (5 posturi)

• polițist local, clasa III, grad profesional asistent (4 posturi)

• polițist local, clasa III, grad profesional debutant (1 post)

Primarul a specificat, în secțiunea de comentarii a postării sale, faptul că mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.politia6.ro. Dosarele se depun la sediul Primăriei, până la data de 6 martie. Ulterior, pe 20 martie, va avea loc proba scrisă, urmată de un interviu.

Numărul de amenzi ar putea crește considerabil

Centrul de Monitorizare va deveni operațional în aproximativ două luni. Potrivit lui Ciucu, dacă Parlamentul va vota legea prin care să se poată aplica amenzi folosind imaginile surprinse de camerele de luat vederi, activitatea Poliţiilor locale va fi mult mai eficientă.

Căutăm colegi care să stea bine cu vederea pentru Poliția Locală a Sectorului 6 pentru Centrul de Monitorizare pe care îl facem anul acesta. Centrul va fi gata în cca. 2 luni. Astfel va crește operaționalizarea și capacitatea de intervenții Poliții Locale S6, capacitatile de interventii. Dacă Parlamentul va vota legea prin care sa se poataă amenda și prin camere (ca in strainatate, de exemplu pentru parcarea pe spațiul verde) activitatea polițiilor locale va fi mult mai eficientă!”, a transmis edilul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite