Parcul Natural Văcăreşti va fi administrat de Primăria Capitalei şi Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti
0
Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) sunt, începând de marţi, administratorii Parcului Natural Văcăreşti, potrivit deciziei Ministerului Mediului, anunţă Primăria Capitalei.
Primăria Capitalei a anunţat marţi că Ministerul Mediului a decis să acorde administrarea Parcului Natural Văcăreşti municipalităţii şi Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti.
Conform acordurilor de parteneriat, Primăria Generală a Capitalei şi APNV vor exercita administrarea în parteneriat cu alte 12 instituţii de profil (facultăţi, ONG-uri, institute de cercetare).
"Mă bucur că putem, în sfârşit, lua măsuri concrete în ceea ce priveşte protejarea şi valorificarea acestei zone care, până de curând, a fost complet ignorată. Am susţinut şi susţin în continuare că avem datoria morală de a ne implica în revitalizarea acestui parc natural. Vom demara proiecte şi programe prin care să valorificăm potenţialul ştiinţific şi educativ al Parcului Văcăreşti, şi, nu în ultimul rând, să creştem potentialul ecoturistic pentru zona de sud a Capitalei”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, potrivit News.ro
Delta Văcăreşti are o suprafaţă de 183 de hectare şi a fost declarată oficial, prin Hotărâre de Guvern, parc natural, în această zonă fiind instituit regimul de arie naturală protejată.