Video Incendiu puternic la mai multe saloane de evenimente din București. Pompierii intervin cu 12 autospeciale
Un incendiu puternic a izbucnit la un salon de evenimente situat pe Calea Piscului, luni dimineață, în Sectorul 4 al Capitalei. Flăcările s-au extins la mai multe saloane alipite. Pompierii intervin cu un dispozitiv amplu de stingere pentru a împiedica propagarea focului.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta generalizat, existând riscul ca flăcările să se extindă, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
La fața locului au fost mobilizate 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje SMURD.
Pompierii acționează în continuare pentru localizarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost identificate victime.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile urmează să revină cu informații suplimentare.




















































