Grenade găsite în Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii de la ApaNova au găsit două grenade, ieri, în timp ce efectuau săpături în spatele unui imobil de pe strada Dreptăţii, din sectorul 6. În jurul orei 13, muncitorii au anunţat prin

Muncitorii de la ApaNova au găsit două grenade, ieri, în timp ce efectuau săpături în spatele unui imobil de pe strada Dreptăţii, din sectorul 6. În jurul orei 13, muncitorii au anunţat prin 112 că au găsit două obiecte ruginite asemănătoare cu grenadele de mână de război. Imediat a fost chemat Serviciul Pirotehnic, şi o echipă din cadrul Protecţiei Civile, care s-au deplasat la faţa locului şi au ridicat cele două obiecte. Acestea erau în stare avansată de corodare. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, pentru determinarea tipului celor două grenade şi a perioadei în care au fost folosite. (V.C.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite