DSU: Anchetă în cazul tânărului care a murit după ce s-ar fi lovit cu capul de asfalt
0O comisie de control a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) va efectua o investigaţie în cazul unui tânăr adus de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, în data de 18 septembrie, al cărui tată susţine că a fost bătut de poliţişti.
„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă înţelege seriozitatea situaţiei şi a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă acordată unui pacient (...). În acest sens, luând în considerare şi solicitarea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a stabilit o comisie de control care va efectua o investigaţie detaliată a incidentului menţionat", informează un comunicat al DSU, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, scopul comisiei este de a verifica respectarea normelor privind sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă, precum şi modul de desfăşurare a activităţilor specifice din perspectiva acordării primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă din domeniul stabilit de legislaţia în vigoare în competenţa DSU.
„Concluziile anchetei vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pentru a asigura transparenţa şi răspunsul adecvat în această situaţie", arată sursa citată.
„Poliţiştii au folosit mijloacele din dotare”
Un tânăr a murit după un scandal în stradă, tatăl lui reclamând că a fost bătut de poliţiştii veniţi să aplaneze conflictul, însă procurorii susţin că acesta s-a lovit cu capul de asfalt.
Conform unui comunicat al Parchetului Capitalei, pe 18 septembrie, în jurul orei 3,20, poliţiştii Secţiei 17 Poliţie au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 5 se afla un bărbat dezbrăcat, care ţipa şi se manifesta agresiv.
Poliţiştii au identificat un bărbat îmbrăcat doar în lenjerie intimă, care prezenta mai multe excoriaţii pe corp şi care se deplasa haotic. La vederea poliţiştilor, bărbatul a început să fugă pe stradă, fiind urmărit şi somat să se oprească. La un moment dat, bărbatul s-a oprit şi s-a apropiat de poliţişti, ignorând solicitările de a păstra distanţa, împingându-se în aceştia.
„În acest context, poliţiştii au folosit mijloacele din dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen şi baston. Bărbatul s-a îndepărtat de cei doi poliţişti şi a căzut pe spate, lovindu-se de asfalt, după care s-a ridicat, s-a mai deplasat câţiva metri şi a căzut din nou, lovindu-se cu capul de sol, fiind imobilizat în cele din urmă de poliţişti", spun procurorii.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în stare comatoasă, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale. La data de 26.09.2023, bărbatul a decedat ca urmare a stopului cardio-respirator şi insuficienţei organice multiple.
„Moartea a fost violentă”
„Conform fişei de constatări preliminare emise de Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' în urma efectuării autopsiei, moartea a fost violentă, cauzată de edemul cerebral masiv cu hemoragii cerebrale secundare, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală. Leziunile traumatice meningo cerebrale s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, pot data din 18.09.2023 şi au legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu decesul. Pentru stabilirea situaţiei de fapt expuse mai sus, procurorii au avut în vedere declaraţiile poliţiştilor care au intervenit la faţa locului, declaraţiile altor martori oculari, precum şi imaginile suprinse de camerele de supraveghere, în care se observă comportamentul haotic şi autoagresiv al bărbatului anterior intervenţiei poliţiştilor", transmite Parchetul.
După incident, tatăl tânărului a reclamat faptul că fiul său ar fi intrat în comă şi ar fi murit în urma loviturilor primite de la poliţişti.
În spaţiul public a apărut o înregistrare cu tânărul respectiv, care apare dezbrăcat, se manifestă haotic printre maşini în parcarea unui bloc, existând informaţii că ar fi consumat droguri.
„DSU se preocupă continuu de buna gestionare a activităţii structurilor aflate în coordonare şi coordonare operaţională. În cazul în care rezultatele anchetei vor scoate la iveală disfuncţionalităţi sau greşeli efectuate de persoanele implicate, va dispune măsurile legale necesare pentru identificarea celor responsabili şi aplicarea măsurilor corespunzătoare, altfel încât responsabilitatea să aparţină celor care se fac vinovaţi, şi nu întregului personal din sistemul medical de urgenţă", se precizează în comunicatul DSU.