Bucureștiul se transformă. Ciucu: „Amenajăm Podul Calicilor și malurile Dâmboviței, între Piața Unirii și Podul Izvor”

0
Publicat:

Primăria Capitalei anunță demararea proiectelor de amenajare a Podului Calicilor și a malurilor Dâmboviței, pe tronsonul cuprins între Piața Unirii și Podul Izvor. Autorizațiile de construire pentru cele două obiective au fost semnate joi, 9 aprilie.

Vor fi create legături pietonale noi. FOTO FB PMB
Vor fi create legături pietonale noi. FOTO FB PMB


„Podul Calicilor și malurile Dâmboviței, între Piața Unirii și Podul Izvor. Le amenajăm! Bucureștiul merită o transformare”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București.

Primarul Ciprian Ciucu a semnat joi autorizațiile de construire pentru cele două obiective, care vizează revitalizarea zonei centrale și crearea unor legături pietonale noi între Centrul Vechi și Tribunalul București.

„Acestea vor pune în valoare Râul Dâmbovița și Centrul Vechi, pe care-l vom conecta pietonal cu Tribunalul”, mai precizează municipalitatea. 

„Vom scoate imediat la licitație proiectarea și lucrările"

Proiectele fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), iar administrația locală intenționează să accelereze implementarea lor.

Deocamdată, doar autorizațiile de construire au fost semnate. FOTO FB PMB
Deocamdată, doar autorizațiile de construire au fost semnate. FOTO FB PMB

„Am ținut foarte mult să deblochez elementele bune din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). După ce vom avea bugetul, vom scoate imediat la licitație proiectarea și lucrările. Randările sunt vechi, de când a fost publicat prima dată PIDU, dar mă voi asigura că în realitate totul va arăta mai bine. Voi continua să deblochez proiectele bune din PIDU", a anunțat edilul Capitalei. Punem Bucureștiul la punct!”, a explicat primarul general.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite