A recunoscut că a îndemnat pe Facebook la uciderea magistraților. Ce pedeapsă a primit

0
Publicat:

Un bărbat care a îndemnat public, pe Facebook, la comiterea unor infracțiuni împotriva magistraților români a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Parchetului General. Acesta a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare, a cărei aplicare a fost amânată.

Bărbatul a îndemnat publicul să omoare magistrați FOTO Shutterstock
Bărbatul a îndemnat publicul să omoare magistrați FOTO Shutterstock

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au sesizat, joi, Judecătoria Brașov cu un acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar de instigare publică, potrivit unui comunicat.

Anchetatorii susțin că, la data de 30 august 2025, inculpatul a publicat pe contul său de Facebook un comentariu prin care ar fi îndemnat publicul să comită infracțiuni de omor, omor calificat sau ultraj judiciar împotriva magistraților români.

Mesajul a fost publicat ca reacție la o postare video despre protestele judecătorilor și avea următorul conținut: „Domniile lor s au răsculat? Aplicați procedura de la 1907, trageți fără somație în îmbuibați, întâi trageți și apoi vedem ce vor... poate mai stârpim din ei.. mari oameni au ajuns ei...toți muciosii au făcut dreptul, și acum au pretenții...”.

În urma acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorii au stabilit pentru inculpat o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru infracțiunea de instigare publică.

Totodată, a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte mai multe măsuri impuse de autorități și să presteze 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Potrivit Parchetului General, în prezența avocatului, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a acceptat încadrarea juridică stabilită de procurori.

„Această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat reprezentanții instituției.

Informațiile vin după ce, în decembrie anul trecut, trei persoane s-au ales cu câte un dosar penal după ce au adresat amenințări cu moartea unor magistraţi. Plângerile au fost formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Parchetul General preciza la vremea respectivă că infracțiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârșească infracțiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraților români şi/sau a membrilor de familie ori a apropiaților acestora.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite