Bucureşti: Rock şi blues la Arenele Romane şi la Sala Palatului
Trupa Limp Bizkit promite un show incendiar la Arenele Romane, iar Michael Bolton va încânta doamnele cu "The Very Best of Me"
Trupa Limp Bizkit va concerta, pentru prima oară în Românie, în această seară, la Arenele Romane, în cadrul festivalului Rock the City. Concertul americanilor din Jacksonville face parte din turneul Unicorns N' Rainbows 2009, ce include mai multe ţări europene.
Rockerii au la activ cinci albume de studio – „Three Dollar Bill, Yall$” (1997), „Significant Other” (1999), „Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water” (2000), „Results May Vary” (2003) şi „The Unquestionable Truth” (2005), din care au vândut peste 50 de milioane de copii în întreaga lume. De asemenea, băiaţii de la Limp Bizkit au spart topurile muzicale cu piesele de pe coloana sonoră a filmelor Mission Impossible II” şi „Gothika”.
Trupa este formată din Fred Durst (voce), Wes Borland (chitară), Sam Rivers (bas), John Otto (tobe) şi DJ Lethal.
Alte trupe la "Rock the city"
În deschiderea concertului Limp Bizkit, pe scena de la Arenele Romane vor urca şi rockerii de la Queensryche. Trupa de progressive metal se află pentru a doua oară în România, după ce a concertat, în vara anului trecut, la Arenele Romane. Tot în această seară este programată trupa de progressive rock, Saga.
Prima formaţie va urca pe scenă la ora 15.00. Biletele costă 150 de lei şi se găsesc în reţeaua Diverta, Germanos sau pe site-urile de profil.
Concertul lui Bolton începe la ora 20.00
Dacă preferaţi ritmuri liniştite, mai aveţi încă timp să vă cumpăraţi bilet la concertul lui Michael Bolton, ce va începe la ora 20:00, la Sala Palatului. Intitulat „The Very Best of Me”, concertul va cuprinde toate hiturile ¬care l-au propulsat în topurile din întreaga lume, printre care „How Am I Suppose to ¬Live ¬Without You“, „When a Man Loves a Woman“, „Said I Loved You… But I Lied“ şi „Can I Touch You There“.
Bolton a mai cântat la Bucureşti, în 2005, iar în 2007 a susţinut un spectacol la Braşov. Anul trecut, în decembrie, el ar fi trebuit să cânte tot la Sala Palatului, însă concertul a fost anulat.Biletele costă între 100 şi 350 de lei şi se vând la Sala Palatului şi magazinele Diverta sau online.




















































