Bărbat cercetat de polițiști pentru că a aruncat un câine de la etajul 5, după o ceartă cu soția

0
Publicat:

Un bărbat din București, de 62 de ani, este anchetat într-un dosar penal de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, pentru că și-a aruncat câinele de la etajul 5 pentru că se certase cu soția. Acesta este cercetat sub control judiciar, anunță DGPMB.

Bărbat cercetat de polițiști pentru că a aruncat un câine de la etajul 5 - FOTO Shutterstock
Bărbat cercetat de polițiști pentru că a aruncat un câine de la etajul 5 - FOTO Shutterstock

Un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) anunță că miercuri, în jur de miezul nopții, polițiștii de la Secția 8 Poliție și cei de la Serviciul pentru Protecția Animalelor au fost anunțați, prin intermediul numărului de urgență, că un bărbat și-ar fi aruncat câinele de la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 2, scrie Agerpres. 

Polițiștii au mers la fața locului împreună cu un medic veterinar, de la Serviciul pentru Protecția Animalelor. Cercetările au arătat că bărbatul ar fi luat câinele și l-ar fi aruncat de la balcon, în urma unui conflict cu soția. 

Din nefericire, câinele nu a făcut față rănilor provocate de căzătură și a murit. Cățelul a fost transportat la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală.  

"Bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile", menționează comunicatul emis de DGPMB. 

 Serviciul pentru Protecţia Animalelor va continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Bărbatul este anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie fără drept. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite