Tun de zăpadă în centrul unui mare oraș montan din România. Idee trăsnită sau de mare efect

0
Publicat:

Firma care asigură iluminatul stradal în Brașov s-a gândit că, dacă nu va fi zăpadă în Piața Sfatului, ar putea să o producă, astfel încât localnicii și turiștii să simtă spiritul Crăciunului.

Tun de zăpadă în Piața Sfatului din Brașov FOTO Ioan Buciumar
Tun de zăpadă în Piața Sfatului din Brașov FOTO Ioan Buciumar

Piața Sfatului este principalul punct de atracție al Brașovului, mai ales acum, în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu un brad de peste 20 de metri și cel mai mare târg de Crăciun, punctul zero al Brașovului a atras și în weekend un număr foarte mare de oameni.

Pentru ca toți cei care vin în zonă pe durata sărbătorilor de iarnă să simtă cât mai bine spiritul Crăciunului, firma care asigură iluminatul stradal în oraș a luat o decizie în premieră.

Firma care asigură serviciile de iluminat public și cele de iluminat festiv a dorit să facă o bucurie brașovenilor și turiștilor care vin în Piața Sfatului, astfel că a adus un tun care produce zăpadă artificială, pentru momentele în care la Brașov nu ninge. Brașovenii și turiștii care ajung în Piața Sfatului se vor putea bucura de ninsoarea produsă de acest tun de zăpadă”, a precizat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Brașov.

Cum vremea a fost suficient de rece, luni dimineața, 4 decembrie 2023, tunul de zăpadă  fost utilizat pentru prima oară. Săptămâna aceasta se anunță precipitații miercuri, joi și vineri. Dacă în prima zi este vorba de ploaie, joi ar putea fi precipitații mixte, iar vineri, ninsoare.

Temperaturile scăzute de luni dimineața le-au permis administratorilor domeniului schiabil Poiana Brașov să pornească tunurile de zăpadă. Acestea vor funcționa în perioada următoare și pe timpul zilei, astfel că se va putea forma un strat de bază important pentru mai multe pârtii din stațiune. Înseamnă că iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura de zile pline.

În zonele în care se produce zăpadă au fost montate semne de atenționare. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 15 cm.

Se schiază pe pârtiile: Kanzel, Doamnei, Drumul Roșu și în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri). Pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt închise și se produce zăpadă artificială.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează sunt telecabina, telegondola și telescaunul Ruia. Temperatura de luni dimineață, la ora 9.00, era de -8 grade Celsius în masiv și -5 grade în Poiana Brașov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite