Trei lucrări de anvergură încep în luna martie
0Primăria va semna în câteva zile contractele de finanţare pentru dublarea pasajului Fartec şi pentru construcţia Centrului de Agrement din Poiană. Şi proiectul parcării supraterane din staţiune a trecut de evaluare.
Lărgirea Pasajului Fartec, la câte două benzi pe sens este vital pentru fluidizarea circulaţiei la ieşirea din Braşov spre Stupini. Proiectul ar fi trebuit pus în practică încă de acum doi ani, dar nu au existat fonduri.
Pasajul va avea o lungime totală de 682,65 m, prin construirea unul pod paralel cu cel actual. Va fi amenajat trotuar pe partea dreaptă, iar în vederea sistematizării circulaţiei s-au prevăzut a se executa bretele de legătură pentru racordarea B-dului Griviţei cu străzile Stadionului şi Grigore Ureche. Pasajul va fi iluminat şi vor fi amenajate accese pentru persoane cu dizabilităţi. Lucrările trebuie să fie finalizate în februarie 2013. Valoare investiţiei este de 23,5 milioane de lei. Primăria va contribui doar cu 2% din totalul sumei, restul fiind fonduri europene.
Reprezentanţii Primăriei susţin că lărgirea pasajului este cu atât mai importantă cu cât în zona cartierului Tractorul există planuri măreţe de dezvoltare, respectiv viitorul cartier Coresi, care va fi amplasat pe platforma vechii uzine.
Parcare din Poiană, prioritară
Proiectul parcării supraterane din Poiană a trecut deja de etapele de evaluare. La începutul lunii februarie urmează ultima inspecţie tehnică, iar apoi semnarea contractului. Realizarea acestei parcări este vitală având în vedere aglomeraţia din staţiune. În fiecare weekend braşovenilor le este interzis să mai urce cu maşina în staţiune din cauza lipsei locurilor de parcare. În plus, în 2013, Poiana Braşov va găzdui satul olimpic pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), astfel că este nevoie de îmbunătăţiri la infrastructură.
Vedeţi aici proiectul parcării din Poiană
Parcarea care include şi un terminal pentru transportul public, va costa 24,9 milioane de lei, iar proiectul urmează să fie implementat pe parcursul a 21 luni. Capacitatea de parcare nou creată va consta în: 434 de locuri de parcare pentru autoturisme, din care 16 pentru persoane cu dizabilităţi, 6 locuri de parcare pentru autocare şi 9 locuri de parcare pentru mijloacele de transport în comun.
Centrul de Agrement a primit undă verde
Tot în Poiana Braşov se va construi şi un Centru de Agrement la baza pârtiei Bradul.
Clădire cu cinci faţade pentru centrul de agrement
Luni, reprezentanţii de la ADR Centru au dat undă verde investiţiei. Contractul de finanţare de 41 de milioane de lei se va semna în maximul zece zile.
Acesta va avea un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, cu opt piste profesionale şi mese de biliard. În locaţie va mai fi amenajată şi o sală de căţărare de 250 de metri pătraţi, cu diferite niveluri de dificultate şi un teren de minigolf.
Cei mici vor avea la dispoziţie două piste de minibowling, jocuri electrice-electronice, simulatoare, mese de minihokey, minifotbal, minibasket. Şi în aer liber vor fi oportunităţi de distracţie. Pe aproape 13.000 de metri pătraţi vor fi amenajate piste de skateboard şi biciclete şi pârtii de sănii. Nu vor lipsi nici zonele verzi.























































