Țigle din Transilvania expuse în Londra și vândute în beneficiul unui sat brașovean

0
0

Pictorul Ștefan Câlția și artistul Vadim Crețu, fostul său elev, își vând țiglele din Transilvania cu desene expuse la o expoziție din Londra pentru a veni în sprijinul Asociației „Șona Noastră”.

Țigle de tip solzi din Transilvania, vândute pentru localitatea Șona FOTO Albastru
Țigle de tip solzi din Transilvania, vândute pentru localitatea Șona FOTO Albastru

Doi artiști și-au dat mâna într-un proiect care vine în sprijinul comunității din satul brașovean Șona. Pictorul Ştefan Câlţia și artistul Vadim Crețu, fostul său student, au desenat pe ţigle manuale, de tip solzi, din Transilvania, în atelierul lui Jozsef Bartha din Covasna, aşa cum obişnuiau meşterii ţiglari pe vremuri.

Ei au  marcat cu simboluri ţiglele de sfârşit de zi de lucru (feierabendziegeln), în pregătirea expoziţiei „Path in Transylvania”, de la Londra, 2022. Țiglele pot fi cumpărate din magazinul online al Galeriei Posibile, iar sumele obținute vor susține dezvoltarea programului educaţional de la Şona (proiectul Albastru). 

Acesta este bazat pe întâlnirea dintre arhitectură şi celelalte arte, care se desfăşoară pe o perioadă de zece ani şi este iniţiat de Asociaţia Monumentum și Fundaţia Ştefan Câlţia, în parteneriat cu Asociația Sătească „Șona Noastră”.

„Asociația Sătească „Șona Noastră” a avut un prim proiect și, cred, cel mai mare proiect al asociației, care este Fierăria lui Lazăr, un loc care a avut diverse alte destinații, dar acum a prin din nou viață prin acest proiect. Sigur că sunt multe, foarte multe lucruri de făcut în sat, referitor la clădirile vechi, casele vechi. Avem un alt proiect foarte important, e un demers de arhivare a fotografiei vechi din sat, demers început cu ani în urmă de familia domnului Câlția și dacă nu o facem acum ar fi păcat, pentru că s-ar pierde o parte importantă din istoria satului”, a explicat Mihaela Frățilă, reprezentanta Asociației „Șona Noastră”.

Țiglele istorice transilvănene joacă un rol determinant pentru peisajul cultural rural. Meşteşugul realizării lor este pe cale de dispariţie, iar Asociatia Monumentum are o misiune permanentă de conştientizare a comunităţilor locale de prezervare, conservare, reutilizare și reciclare a ţiglelor vechi pentru a întregi peisajul acoperişurilor.

Parte din aceste țigle și-au găsit locul și pe peretele cu unelte în cadrul expoziției Path in Transylvania, din Londra.

Braşov


Ultimele știri
Cele mai citite