Spărgătorii de bancomate care şi-au făcut de cap în în Poiana Braşov şi Sinaia au fost prinşi în flagrant
0Cei trei indivizi care au distrus bancomatele din Poiana Braşov şi Sinaia şi au furat banii au fost prinşi în weekend.
Poliţiştii i-au depistat în flagrant delict, pe raza localităţii Ozun, din judeţul Covasna, pe doi dintre bărbaţi (de 25, respectiv 38 de ani), în timp ce sustrăgeau bani dintr-un bacomat amplasat pe raza acestei localităţi, prin producerea unei deflagraţii.
"Este vorba de doi bărbaţi, care ar fi distrus bancomatul sucursalei unei bănci din localitate, prin provocarea unei explozii. După producerea deflagraţiei, cei doi ar fi pătruns în incinta unităţii bancare, situată la parterul unui bloc de locuinţe, prin forţarea uşii de acces şi ar fi strâns banii din cutiile bancomatului, iar după ce au ieşit şi încercau să îşi asigure scăparea, au fost prinşi în flagrant de poliţişti", precizează IPJ Braşov.
Al treilea individ, prins în Braşov
Ulterior, în municipiul Braşov, în incinta unei benzinării, a fost depistat şi un complice al celor doi, care le-ar fi facilitat transportul către şi dinspre localitatea Ozun.
"Cei trei bărbaţi sunt bănuiţi de săvârşirea acestui gen de infracţiuni şi există date cu privire la implicarea acestora şi în comiterea faptelor de distrugerea bancomatelor şi furtul banilor din Poiana Braşov şi Sinaia", mai precizează IPJ Braşov.
Bărbaţii în cauză se află în prezent în custodia poliţiştilor, pentru continuarea cercetărilor în vederea probării întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale care se impun.