Primele zile pe pârtie, primele accidente de schi, în Poiana Brașov. Sfaturile Salvamont

0
Publicat:

Sezonul de schi a debutat joi, 30 noiembrie 2023, cu 6 accidente pe pârtiile din Poiana Brașov. A doua zi, de 1 Decembrie 2023, numărul de accidente s-a redus la jumătate, dar salvamontiștii au transmis câteva sfaturi importante.

Accident pe pârtie FOTO Salvamont Brașov
Accident pe pârtie FOTO Salvamont Brașov

Sezonul de schi a început cu destul de multe incidente în Poiana Brașov. Prima zi în care s-a schiat în stațiunea montană a fost cea de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2023. Zăpada căzută în ultimele zile din noiembrie a făcut ca pârtiile din Poiana Brașov să poată oferi condiții bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Prima zi din noul sezon de schi din Poiana Brașov a adus, din păcate, și primele incidente. În 30 noiembrie, Serviciul Public Salvamont a fost solicitat să intervină în 6 cazuri în care persoane care practicau schiul sau snowboardul s-au accidentat. Trei dintre acestea au fost trimise către unitățile spitalicești cu echipajele SMURD, pentru investigații suplimentare de specialitate”, a precizat Cătălin Petrescu, șeful LServiciului Public Salvamont Brașov.

În prima zi din sezon au fost dechise doar pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvaru și pârtiile Bradu și Stadion. Din această cauză, retragerea de pe pârtii a trebuit să fie făcută cu ajutorul instalațiilor de transport pe cablu, la fel cum se întâmplă pe durata întregului weekend.

Din acest motiv, salvamontiștii recomandă consultarea programului de funcționare a instalațiilor de transport pe cablu pentru ca amatorii de schi să nu rămână blocați la jumătatea muntelui.

De Ziua Națională a României, numărul de accidente s-a redus la jumătate, iar o persoană a avut nevoie să fie preluată de echipajul SMURD și transportată la spital. Au fost deschise pârtiile din partea superioară a masivului, cu excepția pârtiei Ruia, precum și cele două pentru începători, Bradu și Stadion.

Salvamontiștii au reamintit și două reguli de bază pentru evitarea accidentelor pe pârtie. Schiați cu o viteză cu care să fiți permanent în control și executați depășirea pe oricare parte, cu condiția să nu îl jenați pe cel pe care îl depășiți, indiferent de manevra pe care ar putea să o facă. A doua regulă este că schiorul din vale are întotdeauna prioritate.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite