Poiana Braşov, prioritatea Primăriei pentru 2015. Trei investiţii turistice majore se vor finaliza în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea proiectelor cu fonduri europene pentru 2015 se îndreaptă spre turism în Poiana Braşov. Anul acesta va fi finalizat centrul de agrement, dar şi centrul de informare turistică şi parcarea supraetajată din Poiana Mică.

Centrul de agrement de 10 milioane de euro este cea mai mare investiţie din ultimii ani în Poiana Braşov. Acesta va dispune de un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, cu opt piste profesionale, dar şi cu mese de biliard. În incintă va mai fi amenajată şi o sală de căţărare de 250 de metri pătraţi. Pereţii vor avea trei tipuri de dificultate, iar zece persoane vor putea să escaledeze simultan. Tot în interior va exista şi o sală de minigolf cu nouă module şi cu o capacitate de 50 de persoane. Proiectul cuprinde şi spaţii de distracţii destinate celor mici. Aceştia vor avea la dispoziţie două piste de minibowling, jocuri electrice-electronice, simulatoare, mese de minihokey, minifotbal, sau minibasket. De asemenea, va exista şi spaţiu destinat odihnei şi discuţilor, dotat cu fotolii, mese şi scaune pentru public.

Parcarea din Poiana Mică va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Şoferii care au maşini pe GPL nu îşi vor putea lăsa maşina în moderna parcare. Vor fi două căi de acces, din şoseaua principală, dotate cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet. Parcarea va avea patru niveluri: subsol, demisol, parter şi terasă. În total vor fi 434 de locuri, iar investiţia se ridică la 16 milioane de lei, bani europeni.

Parcarea din Poiana Mică

Parcarea este absolut necesară deoarece acum, în fiecare weekend se opreşte circulaţia spre staţiune din cauza lipsei locurilor de parcare. Poiana Braşov este cea mai căutată staţiune de iarnă din România, vând o medie de peste 600.000 de turişti pe sezon.

Centrul de informare va fi construit în Poiana Braşov, în parcarea mare, lângă capătul de linie RAT. Prin intermediul centrului se vor  oferi turiştilor servicii şi pachete de programe specifice - oferte proprii, trasee turistice existente; materiale de promovare şi informative – hărţi, pliante, broşuri, CD –uri,  informaţii despre obiective turistice naturale, cultural istorice, posibilităţi de cazare şi servirea mesei, restaurante, structuri de primire – hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, campinguri, precum şi  o bază de date computerizată în care se pot găsi orice informaţii legate de zona turistică a Braşovului. Investiţia se ridică la 272.700 de lei plus TVA din fonduri europene.

Pe aceeaşi temă:

Pârtie de zorbing pentru turiştii amatori de senzaţii tari, în premieră naţională, în Poiana Braşov

Cea mai lungă pârtie de schi este în Poiana Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite