FOTO Au început lucrările la parcarea de 16 milioane de lei, din Poiana Braşov
0Parcarea va ave apatru niveluri: subsol, demisol, parter şi terasă. În total vor fi 434 de locuri, iar investiţia se ridică la 16 milioane de lei, bani europeni. Parcarea va fi gata în luna iunie a anului viitor.
Parcarea din Poiana Mică va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Şoferii care au maşini pe GPL nu îşi vor putea lăsa maşina în moderna parcare. Vor fi două căi de acces, din şoseaua principală, dotate cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet.
Tot în zona intrării va exista o tabelă electronică unde vor fi afişate atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcare repartizat celui care va intra. De aici, maşinile se vor distribui către locurile de parcare urmând un circuit clar, zona de circulaţie fiind cu sens unic. Plata se poate face la automatele de plată, localizate la parter şi la subsol, dar şi în holurile de acces spre ieşire.
Această variantă clasică de parcare este avantajoasă deoarece presupune costuri mai mici faţă de o parcare automatizată, dar presupune o suprafaţă construită mai mare. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu există rampe de acces sau de ieşire din parcare, deoarece a fost valorizată panta naturală a terenului. Astfel, accesul în parcare se va face la parter, pe latura de NE, de la cota superioară a terenului, iar ieşirea se realizează două niveluri mai jos, pe latura opusă a clădirii, direct la cota de teren de pe latura de SV, spre complexul Silver Mountain.
„Este unul dintre proiectele importante pentru Braşov, care vizează crearea de spaţii de parcare şi facilităţi de transport destinate turiştilor, în aşa fel încât să descongestionăm traficul din Poiana Braşov. Vor fi 434 de locuri de parcare pentru autovehicule, locuri pentru microbuze şi autobuze, locuri pentru vehicule ale persoanelor cu handicap. Parcarea va oferi toate facilităţile unei parcări moderne. Foarte important este şi terminalul de transport, care ne va oferi posibilitatea de a prelua turiştii care îşi vor lăsa maşinile în această parcare şi a-i transporta cu autobuze de capacitate mică până în staţiune. Când va fi gata, vom putea discuta despre o regulă care să privească accesul cu autovehiculele în Poiana Braşov“, a explicat primarul George Scripcaru.
Pe aceeaşi temă: