Maşină lovită de tren între Zărneşti şi Vulcan. Două persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul feroviar s-a produs astăzi, în jurul orei 11.50. Cel mai probabil şoferul autoturismului nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată şi maşina a fost izbită de trenul care circulă pe ruta Braşov-Zărneşti.

În momentul impactului, în autoturism se aflau patru persoane, iar în garnitura de tren erau cinci călători. Aceştia din urmă nu au păţit nimic, dar şoferul maşinii şi un pasager care se afla pe bancheta din spate au fost răniţi.

„În urma impactului două persoane au fost rănite. Una dintre ele este în stare mai gravă şi a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism la coloană şi politraumatisme. Victimele au fost preluate de două echipaje SMURD şi transportate la spital. De asemenea, am intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru asigurarea măsurilor PSI", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite