Hanul Pietrele lui Solomon, în atenția primarului Coliban. Vrea să reconstruiască pe ruinele clădirii

0
Publicat:

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, vrea să reconstruiască Hanul de la Pietele lui Solomon, o clădire de patromoniu a oraşului. Pentru realizarea acestui proiect urmează să solicite Consiliului Local achiziţionarea zonei în care se află ruinele clădirii.

Primarul vrea să reconsturiască pe ruinele clădirii  FOTO Captură video
Primarul vrea să reconsturiască pe ruinele clădirii FOTO Captură video

Este vorba de achiziția terenului din jur şi a parcării din zonă, care, în prezent, sunt în proprietate privată, dar şi fondul forestier din zonă, scrie Agerpres.

A venit momentul să recuperăm şi să reconstruim Hanul de la Pietrele lui Solomon. Vreau să punem în valoare acest obiectiv. Vreau ca locurile care sunt importante pentru memoria oraşului să redevină obiective pe harta Braşovului, să le punem în valoare şi să ne conservăm patrimoniul. E datoria noastră să ne reamintim şi să redescoperim trecutul”, a afirmat Allen Coliban, citat într-un comunicat remis, vineri, de USR Braşov. El mai arată că odată cu aceasta, vor mai fi rezolvate și alte probleme ale orașului.

Mai multe probleme rezolvate

Odată cu hanul rezolvăm două probleme majore. Toată partea de parcare şi sensul giratoriu din zonă sunt proprietate privată la ora actuală. Parte din fondul forestier de pe dealurile de aici face parte din acelaşi număr cadastral. Prin această achiziţie rezolvăm o problemă forestieră, întregim fondul forestier, rezolvăm o problemă de proprietate şi de infrastructură, cu tot ceea ce ţine de parcare şi de trama stradală, altfel autobuzele nici n-ar mai putea să întoarcă aici, şi totodată câştigăm acest element de patrimoniu, care este locaţia fostului han pe care va trebui să reconstruim”, a mai spus el.

Patrimoniu recuperat

Conform sursei citate, „primarul USR continuă astfel recuperarea patrimoniului oraşului, după ce zilele trecute a scos lanţurile şi lacătele de pe Cetăţuia Braşovului, după încheierea procesului de predare-primire.” Alte edificii au mai fost renovate cu succes.

Primarul USR a finalizat de asemenea, la sfârşitul anului trecut, renovarea fostei bănci săseşti din Braşov şi a transformat-o în Banca de Cultură Apollonia, cel mai amplu hub cultural al oraşului. Banca de Cultură Apollonia a fost pusă la dispoziţia sectorului cultural din Braşov şi a devenit un spaţiu pentru expoziţii şi pentru evenimente culturale, un punct central al culturii braşovene”, se mai arată în comunicatul citat.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite