Copiii ucraineni de la Brașov frecventează școli românești. Unu din cinci este înmatriculat
0Din 700 de copii ucraineni înregistrați la Brașov, peste 600 merg la școli românești, cei mai mulți ca audienți. Aproximativ 130 de elevi sunt însă înmatriculați la școli brașovene, la fel ca românii.

În județul Brașov sunt peste 700 de copii ucraineni de vârstă școlară, conform datelor oficiale existente în acest moment. Dintre aceștia, aproximativ 600 sunt înscriși la școlile românești ca elevi audienți, iar mai bine de 400 frecventează școala în limba română.
Care sunt pașii de urmat pentru înscrierea la școală a copiilor ucraineni ne-a dezvăluit inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Nicolae Savin.
„Ei trebuie să vină la noi și, în funcție de domiciliul lor în Brașov, sunt direcționați către școli. Există HG numărul 168 din mai 2023, care condiționează acordarea drepturilor pentru refugiații ucraineni de înscrierea copiilor la școală, deschiderea unui cont în bancă și înregistrarea la AJOFM ca persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă. Și, atunci, noi îi primim pe acești copii în școlile din județul Brașov”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean.
Inspectorul spune că școala cu cei mai mulți copii ucraineni este Școala Gimnazială nr. 13. Elevii ucraineni sunt audienți, sunt trecuți într-un registru separat, dar au manuale și li se pun absențe și au aceleași drepturi și obligații pe care le au și elevii români.
Aproximativ 130 de elevi ucraineni și-au echivalat cursurile și sunt înmatriculați deja în școlile brașovene, moment din care primesc și note. Pentru elevii ucraineni o mare problemă este bariera de limbă, însă autoritățile s-au gândit și la acest aspect și le oferă șansa să învețe limba română la fel cum se învață limbile moderne.
„În primul rând, cei care merg în școli interacționează cu elevii români. Profesorii sunt extrem de toleranți, extrem de înțelegători, li se adresează în engleză sau română. În al doilea rând, Inspectoratul Școlar a organizat, începând din toamnă, din noiembrie, cursuri de inițiere în limba română pentru cetățenii ucraineni”, a mai precizat Nicolae Savin.
La aceste cursuri participă atât adulți, cât și elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal. Cursurile se desfășoară la Liceul Aprily Lajos, iar, la finalizarea acestora, ucrainenii pot susține un examen care să ateste cunoașterea limbii române.
Arsenii Cereda este elev în clasa a X-a la Colegiul Nicolae Titulescu din Brașov și vrea să devină student al Universității Transilvania, la Informatică. El spune că îi place foarte mult la Brașov, chiar dacă are prea puțin timp liber din cauza faptului că urmează atât cursuri în limba română, cât și în ucraineană.
Valeria Matvieienko este elevă la aceeași școală, în clasa a VI-a. Pentru ea este încă greu să se descurce în limba română, dar spune că interacțiunea cu colegii de clasă o ajută foarte mult, ca și faptul că ascultă zilnic cursuri în română.
Dacă Arsenii își dorește să rămână în Brașov, pentru Valeria dragostea de casă este mai puternică și vrea să se întoarcă acasă.