Mărturii despre operațiunile partizanilor ucraineni în teritoriile controlate de Rusia: „Avem informatori care aveau nouă ani când casele le-au fost ocupate"

The Kyiv Independent a stat de vorbă cu trei persoane implicate în coordonarea operațiunilor de rezistență în teritoriile ucrainene ocupate, obținând mărturii despre cele mai eficiente acțiuni ale partizanilor.

Fiecare dintre își urmărește obiectivele prin metode diferite: unele mai degrabă simbolice, iar altele variind de la subtile la distructive.

Oficialii de rang înalt au admis că în viitorul apropiat nu va fi posibilă o străpungere fulgerătoare prin care să poată fi din nou recuperate mari părți de teritoriu. Dimpotrivă, se vorbește tot mai mult de eforturi de apărare împotriva eforturilor ofensive reînnoite ale Rusiei.

Totuși, cei care contribuie la rezistență insistă că voința ucrainenilor aflați sub ocupație de a fi eliberați nu s-a diminuat deloc după aproape doi ani de război, așa cum nici operațiunile lor nu s-au redus în intensitate.

Rețeaua de șoapte

La aproape 10 ani de când capitala regională Donețk a fost invadată prima dată de forțele proxy rusești, marele oraș industrial, aflat în centrul revendicării propagandistice ruse asupra teritoriilor din regiunea Donbas, nu este deloc un loc sigur pentru soldații ruși.

În pofida unor câștiguri rusești în zonă, orașul rămâne în raza de acțiune a artileriei ucrainene. Totuși, principala amenințare nu sunt focurile de armă, ci partizaniI care trec neobservați. Lucrând prin intermediul unor rețele bazate pe încredere, acești locuitori simpli din Donețk transmit în mod regulat armatei informații despre mișcările rusești.

Una dintre aceste rețele este coordonată de Dmitro (pseudonim), un localnic din Lîman, în nordul regiunii Donețk, care a servit în cadrul Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei încă din primele luni ale invaziei la scară largă.

„Avem tot felul de informatori, chiar și unii care nu au fost niciodată pe teritoriul controlat de Ucraina (din 2014), oameni care cândva au votat constant pentru Partidul Regiunilor (pro-rus) sau care nu au mai citit nimic în ucraineană de la manualul școlar din anii 1980”, a declarat el pentru Kiev Independent.

„Nu contează, ei sunt ochii noștri acum”, a adăugat el.

Dmitro face parte dintr-un grup de membri ai serviciului specializat în acest tip de muncă, fiecare având propriile contacte. Din motive de securitate, comunicarea se realizează doar pe verticală, oamenii din rețea neavând voie să comunice între ei.

„Oamenii își imaginează adesea mișcările de partizani ca fiind ceva desprins din filmele din Al Doilea Război Mondial, dar acolo (în Donețk) nu există așa ceva, pentru că dacă prind și o singură persoană, atunci toată lumea este compromisă", a spus el.

După ce a luptat ca voluntar în primul an de război în Donbas, s-a întors la viața civilă în teritoriul controlat de Ucraina, dar nu a rupt legăturile cu cei rămași sub ocupație rusă.

„Am păstrat contactul cu ocupația în toți acești ani, am încercat să scot informații de acolo tot timpul. A existat o perioadă în care oamenii noștri care locuiau acolo atârnau steaguri, pictau graffiti pro-ucrainene, iar eu scriam despre asta ocazional pe conturile mele de pe rețelele mele de socializare.

Am vrut să contrazic narațiunea populară din Ucraina potrivit căreia nu mai există niciunul dintre oamenii noștri în aceste locuri (ocupate), așa că voiam să arăt că, de fapt, sunt mulți și că ei rezistă cât pot de mult”, a dezvăluit el.

Potrivit lui Dmitro, recentele eșecuri ucrainene și speranțele tot mai slabe de eliberare rapidă nu au schimbat perspectiva informatorilor asupra importanței misiunii lor.

„Ca să mă exprim filozofic, în astfel de situații, oamenii se întreabă întotdeauna: Cine sunt eu? Pentru acești oameni, de-a lungul celor nouă ani care au trecut, răspunsul a fost foarte clar în sufletul lor: ei sunt ucraineni.

Un ucrainean adevărat își pune apoi următoarea întrebare: ce pot face pentru victorie? Un ucrainean încarcă obuzul, iar altul furnizează informațiile prin care se decide unde zboară”, a subliniat el.

Cei care pun focul

În 2023, pe măsură ce linia frontului din Ucraina devenea tot mai statică, atenția s-a îndreptat către Crimeea, unde o serie de atacuri ucrainene cu rază lungă de acțiune au expus vulnerabilitatea controlului Rusiei asupra regiunii Mării Negre.

Cea mai dramatică dintre acestea a avut loc în septembrie, când o navă de debarcare și un submarin rusesc au fost distruse în docurile lor din Sevastopolul ocupat; o lovitură umilitoare în condițiile în care a venit din partea unei țări fără o marină funcțională.

Doar 10 zile mai târziu, sediul faimoasei Flote rusești a Mării Negre din Sevastopol a fost devastat de rachete ucrainene de tip Storm Shadow, care s-ar fi soldat cu moartea a 34 de ofițeri.

Deși rachetele au fost lansate din Ucraina, a apărut informația că loviturile au fost coordonate de Ateș, o organizație a rezistenței ucrainene învăluită în mister care și-a clădit o prezență de temut nu numai în teritoriile ocupate ale Ucrainei, ci și în Rusia.

„Le-am oferit o grămadă de asistență în recunoașterea direct de la sol", a declarat pentru Kyiv Independent un coordonator Ateș, cunoscut sub indicativul „Sudak".

„Avem oameni atât în interiorul cartierului general al Flotei Mării Negre, cât și în exterior, sub forma multor cetățeni obișnuiți din Sevastopol”, a precizat el în legătură cu atacurile de la Sevastopol.

Înființată în septembrie 2022, mișcarea  al cărei nume vine de la termenul tătarilor din Crimeea pentru foc se mândrește acum cu 1.800 de membri, dintre care 500 sunt activi în operațiuni, a dezvăluit Sudak.

În prezent, grupul se angajează într-o multitudine de activități, de la colectare de informații și campanii de informare la o varietate de acțiuni partizane directe.

În special, o mare parte din activitatea Ateș constă în încercarea de a implica direct ruși -atât militari, cât și civili - în operațiuni pe care le organizează în orașe din Federația Rusă.

„Locuitorii din orașele rusești văd prezența fizică a Ateș. Mulți ruși s-au săturat de regimul lui Putin și de războiul criminal împotriva Ucrainei și caută în mod activ să coopereze. Reușim să recrutăm oameni din administrațiile orașelor (rusești. În plus, atragem armata (rusă) să coopereze cu noi. Aceștia pot fi soldați mobilizați, militari cu contract sau recruți", a dezvăluit Sudak.

În luna februarie a anului trecut, grupul a afirmat că a atras peste 4.000 de membri ai structurilor militare rusești la "Școala ATEȘ", o platformă care publică clipuri cu instrucțiuni cu privire la cum să saboteze și să dezactiveze propriile vehicule blindate.

Potrivit lui Sudak originar din Crimeea, unde a ales să rămână după anexare, rețeaua de informatori a mișcării se întinde până la cei mai înalți ofițeri ai sistemului militar rusesc local.

„Un ofițer ne-a transmis diverse informații; despre mișcările comandamentului, informații personale despre alți ofițeri, precum și despre activitățile generale ale comandamentului de care are cunoștință".

Operațiunile partizanilor a atras atenția comandamentul rus care a început să ia măsuri, în special în Crimeea.

"În Crimeea, unde suntem foarte activi, a crescut numărul forțelor operative ale FSB (Serviciul Federal de Securitate rus) care se ocupă exclusiv de rezistența pro-ucraineană", a declarat el. „Am primit o serie de rapoarte conform cărora administrațiile orașelor îi informează pe angajații școlilor, spitalelor și altor întreprinderi de stat despre caracterul inacceptabil al colaborării cu Ateș."

Deși forțele ucrainene sunt încă departe de a se apropia de Crimeea sau de a elibera restul teritoriilor ocupate, Sudak este încrezător că urmează un an de operațiuni de succes.

„Creștem continuu, iar capacitățile noastre cresc și ele”, a spus el. „Suntem plini de energie pentru o muncă activă în noul an, avem planuri și dorința de a lucra și mai activ pentru eliberarea Ucrainei. Poporul nostru nu are nicio îndoială în privința victoriei, nu există altă opțiune".

Rezistența civilă

Atunci când rezistența activă nu implică distrugerea unor ținte militare de mare valoare, chiar și cele mai mici forme de protest pot avea impact - mai ales când sunt multe.

Pentru Ivan, co-fondator și coordonator al mișcării de rezistență civilă „Yellow Ribbon”, acest fapt a fost limpede încă din primele săptămâni ale invaziei la scară largă, când el și colegii săi au fost prinși în Hersonul ocupat de ruși.

Sfidând cu fermitate capturarea orașului lor, locuitorii din Herson au protestat în masă pe străzi, deși demonstrațiile aveau să fie reprimate prin arestări, gaze lacrimogene și focuri de armă.

„Am avut o mulțime de prieteni din regiunile Donețk și Lugansk care au spus că, după ocupația din 2014, gândurile legate Ucraina s-au estompat încet-încet în cazul multor oameni", a declarat Ivan pentru Kyiv Independent. „Nu am vrut să se întâmple la fel în Herson”.

Ideea din spatele „Yellow Ribbon” a fost următoarea: să facă actele de rezistență cât mai simple, sigure și accesibile pentru cetățenii obișnuiți.

Fotografiile cu panglici galbene legate peste tot în Kherson au atras rapid atenția la nivel național și, în scurt timp, co-fondatorii și-au dat seama că au creat un model de lucru pe care întreaga Ucraină ocupată îl poate urma.

„Totul a început cu noi doi, iar când am văzut că sute de oameni din diferite regiuni au început să se alăture (comunităților Panglicii galbene pe Telegram)  am știut că nu puteam face acest lucru de unii singuri”, a dezvăluit Ivan.

Herson a fost în cele din urmă eliberat de armata ucraineană în noiembrie 2022, dar asta nu a oprit activitățile grupului în restul teritoriilor ocupate care s-au extins și mai mult.

Până acum, mișcarea are 12 coordonatori în orașele ocupate mai mari și o comunitate de peste 12.000 de utilizatori activi ai chatbotului său de pe Telegram, unde Yellow Ribbon publică sfaturi privind rezistența non-violentă, securitatea cibernetică și probleme juridice. Lansat în primăvara anului trecut, un chatbot separat permite, de asemenea, locuitorilor să încarce dovezi și mărturii despre crimele de război rusești.

Potrivit lui Ivan, cea mai activă bază de adepți ai Panglicii Galbene se află, în mod remarcabil, în Crimeea, în pofida a aproape 10 ani de ocupație rusească neîntreruptă.

„Avem informatori de 18 ani, care aveau nouă ani când casele le-au au fost ocupate",a punctat el.

„Cum au reușit să învețe limba ucraineană? Nu știu, dar o vorbesc perfect. Unii dintre ei spun că părinții lor sunt pro-ruși, dar totuși vor să facă tot ce pot pentru ca Ucraina să se întoarcă."

Această prezență, a spus Ivan, este vitală și pentru a reaminti societății din teritoriile controlate de Ucraina că poporul lor așteaptă și că nu ar trebui să fie abandonat în numele unui ipotetic viitor acord de pace.

„De pildă, de Ziua Drapelului Ucrainean, Biroul Prezidențial a publicat o fotografie cu modul în care am ridicat steagul pe Muntele Boiko (în Crimeea)”, a spus el, iar cei care au participat au fost șocați de sprijinul și recunoașterea de care au avut parte.

În cele din urmă, Panglica Galbenă, care a primit o recunoaștere specială în cadrul decernării Premiului Saharov pentru Drepturile Omului anul trecut, a contribuit la amplificarea vocilor ucrainenilor aflați sub ocupație pe scena mondială.

„Le arătăm, uite, politicienii europeni văd acest lucru, iar acum se adoptă un nou pachet de sancțiuni... ei pot simți efectul direct a ceea ce fac. Asta le amintește oamenilor noștri aflați sub ocupație că nu au fost uitați sau abandonați, ceea ce reprezintă exact narațiunea pe care Rusia încearcă să le-o impună”, a spus Ivan.

.