Casa din Viscri a Regelui Charles se redeschide pentru turiști. Ce expoziții găzduiește
0Casa tradițională săsească din satul Viscri, aparținând Regelui Charles se redeschide publicului începând cu 1 aprilie 2023. Aceasta va găzdui două noi expoziții speciale: „Cos pentru o cauză” a asociației Semne Cusute cea de obiecte ceramice „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării”.
Anul trecut, deși a fost deschisă abia la jumătatea sezonului turistic, Casa Regelui Charles din Viscri a primit aproape 14.000 de vizitatori.
Prima expoziție temporară a acestui an este „Cos pentru o cauză”, o expoziție manifest a femeilor din comunitatea Semne Cusute, relatează g4media.ro
Expoziția „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării” prezintă într-o viziune inedită ceramică învelitorilor istorice atât din perspectivă etnografică cât şi arhitecturală, accentuând importanța abordării interdisciplinare a fenomenului restaurării şi reabilitării patrimoniului construit.
Susținerea dezvoltării rurale
După doi ani de renovări, în 2016, casa de la Viscri a fost deschisă turiştilor. Aceştia se pot caza aici, iar toate veniturile obţinute vor fi donate Fundaţiei Prinţul de Wales.
Deschiderea casei în regim turistic a fost anunţată pe pagina de Facebook a Fundaţiei Prinţul de Wales. O noapte de cazare costă între 40 şi 85 de euro.
„ASR Prinţul de Wales are o afecţiune aparte pentru România, o ţară pe care o vizitează de aproape douăzeci de ani. În 1998, a cumpărat o casă în satul Viscri, județul Braşov, în efortul de a ajuta la păstrarea arhitecturii tradiţionale şi de a susţine dezvoltarea rurală. Casa, parţial construită în 1700, a fost recent renovată şi oferită Fundatiei Prinţul de Wales în România. Avem cinci dormitoare cu băi proprii, o sala de curs şi o cafenea. În acest an oferim gratuit cursuri de restaurare, ţesături tradiţionale, un program de antreprenoriat la ţară şi un program de agricultură. Când nu avem cursuri, casa poate fi închiriată de turişti în regim de pensiune de trei margarete. Profitul este donat în întregime Fundaţiei Prinţul de Wales“, se arata într-un comunicat de la acea dată al Fundației.
Achiziționată în 2006
Achiziţionată în 2006, casa de la Viscri, cu numărul 163, a funcţionat până în anul 2021 ca pensiune, fiind transformată dintr-o simplă casă rurală într-un spaţiu special în care numeroși turişti pot aprecia frumuseţea arhitecturii tradiţionale, pot gusta produse locale şi se pot bucura de natură.
Şura reconvertită a casei deținute de către Regele Charles al III-lea găzduieşte la ora actuală expoziţia permanentă The Transylvania Florilegium, unde pot fi văzute primele cărţi de această calitate dedicate plantelor acestei regiuni, comandate și prefațate de către Majestatea Sa, un susţinător pasionat și constant al conservării acestui mediu preţios. Casa tradițională săsească face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.