Campionatele Naţionale de Schi se desfăşoară pentru prima dată cu participare internaţională. Cum s-au descurcat sportivii noştri
0
Campionatele Naţionale de Schi s-au desfăşurat pentru prima dată sub egida FIS şi, astfel, au fost prezenţi sportivi din alte ţări, cum este suedezul Isac Hedstroem.
Pentru prima dată în istorie, Campionatele Naţionale de Schi se desfăşoară sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi. Aceasta înseamnă că la întreceri iau parte şi schiori din alte ţări, tocmai pentru ca nivelul competiţiei să fie unul mai ridicat şi aceasta să vină în sprijinul schiorilor din România.
„Este bine că avem sportivi români foarte bine pregătiţi, abia aşteptăm să vedem podiumul zilei de astăzi, dar şi cele ale zilelor de miercuri, joi şi vineri, deoarece avem patru zile de competiţie aici, pe pârtia Subteleferic. Cred că schiul alpin românesc este pe drumul cel bun. Mai avem mult până departe, până-n vârf, însă cred că suntem din ce în ce mai bine organizaţi şi, poate mai important decât orice, sunt din ce în ce mai bine văzuţi”, a apreciat Dan Ghiţă, preşedintele Comitetului de Organizare FIS Race.
Sportivii străini care au luat startul în competiţie s-au declarat încântaţi atât de condiţiile oferite de Poiana Braşov, cât şi de pârtii. Câştigătorul din prima zi al cursei de slalom uriaş este un sportiv suedez.
„Îmi place foarte mult panta şi este o pârtie frumoasă, stratul de zăpadă este bun, aşa că a fost o cursă foarte frumoasă”, a spus Isac Hedstroem, Suedia, câştigătorul primei zile de întrecere.
„Sunt condiţii dificile din cauza ploii, dar zăpada a fost bună în partea superioară şi a fost o coborâre frumoasă. Cazarea şi organizarea sunt deosebite şi sunt foarte fericit că mă aflu aici. E distracţie adevărată”, a declarat Kalin Zlatkov, Bulgaria.
Cel mai bine clasat dintre români a fost Raul Danciu, care a sosit al optulea, în timp ce la feminin Leona Trifu a urcat pe a doua treaptă a podiumului, depăşită doar de georgianca Nino Tsiklauri.
La numai o săptămână după această primă întrecere internaţională a anului din Poiana Braşov, vom avea şi a doua, FIS Children Trophy, care se va desfăşura în 1 şi 2 martie.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Bătaie în curtea şcolii. De la ce s-au păruit două eleve de gimnaziu din Feldioara VIDEO