Decalogul schiorilor. „Nu transformaţi vacanţa la munte într-o vizită la spital”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Facebook Salvamont Prahova
Sursa foto: Facebook Salvamont Prahova

Staţiunile montane din toată ţara sunt pline, iar pârtiile de schi şi traseele montane (acolo unde sunt permise) sunt pricipalele atracţii ale sezonului.

Reuşita unei vacanţe fără incidente depinde de fiecare în parte. Salvamontiştii prahoveni, aflaţi la datorie, amintesc celor prezenţi în zona pârtiilor regulile ce trebuie respectate pentru evitarea pericolelor.

„Nu transformaţi vacanţa la munte într-o vizită la spital!” este sfatul salvatorilor montani postat pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.

Cele zece reguli „de aur“

Celor care aleg pârtiile pentru a practica schi sau snowboard, salvamontiştii le reamintesc  "Decalogul schiorilor".

1. Să schieze în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzeze acestuia un prejudiciu.

2. Să îşi adapteze viteza şi maniera proprie de a schia potrivit pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate al pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pe pârtie.

3. Să îşi aleagă cu grijă traiectoria pe care urmează să coboare, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval.

4. Să depăşească schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia că această depăşire să fie suficient de largă pentru o eventuală evoluţie neaşteptată a celui care urmează să fie depăşit.

5. Să se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte şi al celui din aval, că atât el cât şi alţi schiori sunt în afara oricărui pericol cu ocazia traversării unei pârtii sau reluării parcursului după o oprire temporară pe aceasta.

6. Să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste ale acesteia ori pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil.

7. Să utilizeze numai marginea pârtiei, în cazul în care este obligat să urce sau să coboare pe jos.

8. Să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtie şi traseele de schi pentru agrement.

9. Să anunţe Salvamontul, în cazul accidentării unui schior şi să acorde sprijin la transportarea acestuia.

10. Să îşi decline identitatea în faţă organelor abilitate, în cazul în care a fost martorul unui accident sau l-a provocat el însuşi.

   

Detalii despre regulile munţilor, dar şi contactele aferente Serviciului Salvamont Prahova, găsiţi pe site-ul Consiliului Judeţean Prahova

Vă recomandăm să mai citiţi:

 Cum se aranjau căsătoriile de altădată. „Dacă părinţii nu ajungeau la un consens, nu mai erau şanse până la următoarea clacă-n post”

Un şofer a fost surprins de o cameră de bord cum depăşeşte o maşină pe banda de urgenţă, pe A1 VIDEO

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite