Braşov: Criza parcărilor, „soluţionată“ cu promisiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilii promit că anul acesta vor începe lucrările la parcarea de la Militar
Edilii promit că anul acesta vor începe lucrările la parcarea de la Militar

Anul trecut, reprezentanţii Primăriei susţineau că vor fi demarate lucrări la şase parcări subterane şi supraterane şi că peste 25 de firme sunt interesate de colaborare, însă, până acum, nicăieri nu s-au pus piatra de temelie la vreuna dintre ele.

Mai citiţi şi:

Prea puţine locuri în creşele braşovene

Sediu pentru Filarmonică la „Patria“, o himeră

Telegondola rămâne un vis pentru braşoveni

Aeroportul, o marotă electorală de 18 ani

Locuinţele sociale au rămas teren viran

Campusul şcolar de la Metrom, un şantier abandonat

Urşii n-au mai aşteptat bariera cu ultrasunete

Braşovul subteran, o promisiune dată uitării

Parcările subterane şi supraterane rămân doar un lucru care poate fi văzut prin filme sau, în cel mai bun caz, la unele complexe comerciale construite în ultimii ani în Braşov. Deşi în ultimii ani s-a tot bătut monedă pe faptul că se vor construi parcări subterane sau, mai mult, că lucrările au şi început, de fapt, acum, constatăm că totul nu a fost de fapt decât vorbărie.

Parcarea de la Spitalul Militar, o enigmă

Reprezentanţii Primăriei Braşov susţineau, anul trecut, că vor începe amenajarea a şase parcări subterane. Prima dintre ele urma să fie executată la Spitalul Militar, iar viceprimarul Adrian Gabor promitea, în primăvara lui 2009, că lucrările vor demara în cel mai scurt timp. „În primul rând, vor fi făcute unele lucrări de captare a izvoarelor subterane din zonă, iar apoi va demara şi amenajarea parcării propriu-zise", explica atunci viceprimarul.

Timpul a trecut şi nu s-a mai întâmplat nimic. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, ne-a ajutat să dezlegăm enigma şi ne-a explicat că lucrările au întârziat din cauză că nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte amplasamentul. „Iniţial, se dorea ca parcarea să fie construită lângă actuala parcare şi să se foreze în dealul de lângă Spitalul Militar. Acum, decizia finală a fost de a o amenaja exact pe actuala parcare. Există autorizaţie de construcţie şi lucrările vor începe anul acesta", a precizat Sorin Toarcea.  

Partenerii au renunţat

Asemenea construcţii ar urma să fie realizate şi la Făget, lângă Sala Sporturilor, sub parcul Nicolae Titulescu, pe terenul de sport al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna", dar şi în Poiana Braşov.

Vicperimarul Adrian Gabor afirma, anul trecut, că 25 de firme îşi prezentaseră ofertele în vederea demarării acestor lucrări. Sorin Toarcea ne-a spus însă, că într-adevăr, au fost depuse mai multe scrisori de intenţie, dar majoritatea au fost retrase, iar respectivii agenţi economici au renunţat la colaborare. „Trebuie să găsim parteneri privaţi pentru a putea concretiza aceste proiecte", a punctat reprzentantul Primăriei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite