Autorul dublei crime de la Bran, arestat cu ajutorul negociatorului. Motivul incredibil al omorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul dublului asasinat de la Brad se ascundea în pod și amenința că se sinucide. Victimele îi erau veri și vecini, care îi călcau pe proprietate când efectuau lucrări în gospodărie și așa s-a ajuns la crimă.

Suspectul dublului asasinat din Bran a fost convins de un negociator să se predea FOTO Ioan Buciumar
Suspectul dublului asasinat din Bran a fost convins de un negociator să se predea FOTO Ioan Buciumar

Suspectul în cazul dublului asasinat de la Șimon, satul din comuna Bran, județul Brașov, a fost arestat cu ajutorul negociatorilor.

Procurorul spune că tatăl acestuia se afla în casă și le-a deschis ușa anchetatorilor, după care le-a declarat că fiul său este în pod. Locul în care se ascundea suspectul era foarte strâmt, iar acesta avea și un cuțit, astfel că a fost nevoie de negociatori pentru ca acesta să se predea.

„Colegii au constatat că suspectul era înarmat cu un cuțit și a amenințat că își ia viața. De altfel, s-a și zgâriat, în aceste împrejurări, la gât cu, probabil, acea lamă de cuțit pe care a avut-o. A avut loc o negociere, cei de la Acțiuni Speciale au un om pregătit pentru astfel de situații și negocierile au existat și, în cele din urmă, s-au terminat lucrurile fără alte victime”, a precizat prim procurorul Adrian Radu,  purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit anchetatorilor, vărul victimelor a așteptat până noaptea, a spart geamul de la ușa vecinilor săi și a pătruns în dormitor. Aici i-ar fi lovit pe cei doi cu cuțitul și cu un topor, fapte care au condus la decesul victimelor. Mobilul celor două crime pare unul incredibil.

Acolo este o zonă în care se vecinează, dar în care nu este despărțit efectiv de un gard pe toată lungimea. Victimele făcuseră niște lucrări, am înțeles, mai treceau cu acele unelte dintr-o parte în alta sau nu. Ideea este că asta s-a reclamat”, a mai explicat reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Cu alte cuvinte, soții au fost uciși pentru că, în momentul în care efectuau lucrări în gospodărie, la limita proprietății cu vecinul lor, care le era și văr, mai pășeau și pe proprietatea acestuia din urmă.  

Suspectul chiar făcuse trei reclamații pentru aceasta, însă toate s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale, deoarece nu se încălcase nicio prevedere legală. Inculpatul a afirmat că are probleme psihice, însă procurorii spun că urmează să verifice afirmația.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite