Un brăilean a dat radarul peste cap. A fost surprins când gonea cu 201 km/h pe un drum naţional
0Şoferul, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Brăila, a fost depistat în trafic de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B cu o viteză mult peste cea legală.
Vineri, 17 iulie, în jurul orei 13,00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B, în afara localităţii Silistraru, cu o viteză de 201 km/h.
”Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1.450 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Poliţiştii brăileni reamintesc conducătorilor auto că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de drum reprezintă unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere produse pe drumurile publice.