Scandal la protestul anti-restricţii de la Brăila. Un bărbat aflat în stare de ebrietate, băgat cu forţa în dubă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Realitatea de Brăila
sursa: Realitatea de Brăila

Incidente la mitingul anti-restricţii de la Brăila. Participanţii au cerut autorităţilor să renunţe la restricţiile impuse şi la purtarea măştilor de protecţie. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost dus la secţia de Poliţie şi amendat cu 700 de lei.

Peste 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă seara, în faţa Palatului Administrativ din Brăila, iar apoi au plecat spre Bariera Călărăşilor. Oamenii au mărşăluit pe străzi şi au cerut renunţarea la măsurile anti-Covid: „România, trezeşte-te!” si „Stop restricţiilor!”.

În timpul protestului au fost legitimat 23 de persoane. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost băgat în duba jandarmeriei şi dus la secţia de Poliţie. El a primit o amendă de 700 de lei.

„În  timpul protestului, jandarmii au observat un bărbat  aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat să  se legitimeze şi a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila  pentru stabilirea identităţii. Ulterior a fost sancţionat contravenţional atât pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cât şi pentru nepurtarea măştii de protecţie în spaţiul public cu amendă în cuantum de 700 lei. Deşi în spaţiul public au apărut afirmaţii conform cărora jandarmii ar fi ridicat mai multe persoane din rândul manifestanţilor, dezminţim aceste afirmaţii”, a anunţat Jandarmeria Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite