Reţea de traficanţi de droguri, anihilată. Marfa pleca din zona Brăila-Galaţi spre Prahova VIDEO

0
0
sursa: Arhiva
sursa: Arhiva

Percheziţii de amploare în judeţele Brăila, Galaţi şi Prahova la o grupare, formată din 13 persoane, specializată în vânzarea de noi produse psihoactive. Toată gruparea a fost adusă la audieri.

Miercuri, 27 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Prahova, Brăila şi Galaţi, într-o cauză vizând comiterea infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2021, pe raza judeţelor Prahova, Brăila şi Galaţi a acţionat o grupare, formată din 13 persoane, specializată în vânzarea de noi produse psihoactive. 

Produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive erau achiziţionate din judeţele Brăila şi Galaţi, fiind ulterior comercializate consumatorilor din judeţul Prahova.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate cantităţile de 350 de grame de substanţă solidă, 300 de grame de materie vegetală şi 20 de comprimate de ecstasy, şapte telefoane mobile, înscrisuri, o armă neletală supusă autorizării, sumele de 5.070 de lei, 1.950 de euro şi 50 de lire sterline, precum şi bunuri folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse în vederea audierii 13 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

Percheziţii în judeţele Brăila, Galaţi şi Prahova

Vă recomandăm şi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi 

Brăila


Ultimele știri
Cele mai citite