Primar acuzat că și-a favorizat firma „secretă“. Inspectorii de Integritate au sesizat Parchetul

0
Publicat:

Primarul comunei brăilene Gropeni este acuzat ca a îndeplinit o serie de acte ce privesc societatea unde este prim-vicepreședinte, dar și pentru întreprinderea individuală deținută de soția acestuia.

Stan Malinche SURSA Primăria Gropeni
Stan Malinche SURSA Primăria Gropeni

Primarul comunei Gropeni (Brăila), Stan Malinche, și viceprimarul comunei Tudor Vladimirescu (Brăila), Dumitru Mihaiu, au fost luați în colimator de inspectorii de integritate, care îi acuză de conflict de interese.

În cazul primarului din Gropeni, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

„În exercitarea mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele propuse dezbaterilor, a participat la emiterea, adoptarea și încheierea unor acte administrative și juridice privind societatea în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator și funcția de prim-vicepreședinte, încălcând astfel prevederile art.70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către Stan Malinche a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de articolul 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit o serie de acte privind societatea în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator și funcția de prim-vicepreședinte și pentru întreprinderea individuală deținută de soția acestuia”, precizează reprezentanții ANI.

Inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către primarul din Gropeni a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de articolul 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Gropeni funcția de prim-vicepreședinte deținută în cadrul societății.

60.000 de lei alocați către asociația unde este președinte

În cazul viceprimarului comunei Tudor Vladimirescu din Brăila, Dumitru Mihaiu, reprezentanții ANI au reținut că „în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a participat la emiterea și adoptarea Hotărârii C.L. Tudor Vladimirescu din data de 29 iulie 2020 privind alocarea sumei de 60.000 lei asociației în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator și funcția de președinte.”

Astfel, Dumitru Mihaiu a încălcat prevederile articolului 70 din Legea 161/2003 și art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite