Mama care și-a ucis copilul pentru că nu putea să stea pe Tik Tok și Facebook. Motivele pentru care i-a fost redusă pedeapsa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 25 de ani a șocat opinia publică din România după ce s-a descoperit că și-a lovit cu brutalitate copilul de doar un an și 2 luni pentru că plângea și nu putea să stea pe rețelele de socializare ca să-și caute iubiți.

Tânăra din Brăila a fost condamnată la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru crimă FOTO Shutterstock
Tânăra din Brăila a fost condamnată la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru crimă FOTO Shutterstock

Curtea de Apel Galați a condamnat-o definitiv în 4 decembrie  pe Mihaela Gabriela Constantin (25 de ani) la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie, după ce anchetatorii au stabilit că şi-a ucis în bătaie pruncul de un an şi 2 luni.

Pedeapsa i-a fost redusă cu 5 ani și 6 luni, iar judecătorii au motivat că prima instanță îi aplicase o pedeapsă „excesivă și disproporționată” pe motiv că femeia nu mai încălcase legea până atunci, nu a avut intenția să își omoare copilul și are probleme psihice.

Magistrații constataseră însă că principalul motiv pentru care mama copilului avea un comportament violent cu micuţul era faptul că nu reuşea să stea pe reţelele de socializare pe cât şi-ar fi dorit, iar din acest motiv avea accese de furie necontrolate şi ţipa la copil, îl brusca, îl lovea şi îi vorbea urât. 

 O expertiză psihiatrică a stabilit că tânăra a avut discernământ la data comiterii faptei. 

Potrivit raportului de expertiză medico legală psihiatrică, femeia prezintă tulburare de personalitate instabil impulsivă, dar şi o mare capacitate de manipulare, adaptându-şi răspunsurile în funcţie de argumentele aduse de organele judiciare, în încercarea de-a pasa vinovăţia asupra altei persoane.

Bebeluşul fusese internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti în comă Glascow III, cu sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit şi leziuni cranio-cerebrale, iar joi, 18 noiembrie 2021, a decedat. 

Tribunalul Brăila a decis arestarea mamei copilului pe 7 noiembrie 2021 sub acuzaţia de tentativă la omor în condiţii de violenţă în familie, însă ulterior încadrarea juridică s-a schimbat în omor în condiţii de violenţă în familie.

Procurorii spun că femeia „prin acţiuni de lovire repetată asupra minorului de un an şi două luni, dar şi prin inacţiuni de lăsare fără ajutor, neacordarea unui tratament medical corespunzător şi faptul că nu l-a dus la medic pentru a fi îngrijit, a provocat acestuia leziuni şi o stare care i-a pus în primejdie viaţa!

Țipa la micuț și îl brusca constant

Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a femeii,  iar judecătorii şi-au motivat decizia. 

„Inculpata, în calitate de mamă, pe lângă faptul că ar fi aplicat rele tratamente copilului, aşa cum rezultă din cele de mai sus, aceasta urmare sfaturilor, îndrumărilor date de ceilalţi colocatari din imobil, inclusiv al concubinului de a se prezenta la o unitate spitalicească în vederea evaluării stării de sănătate a minorului pentru acordarea îngrijirilor necesare, nu ar fi dat importanţă şi nu ar fi făcut acest lucru, considerând că starea de sănătate se va îmbunătăţi de la sine”, a specificat instanţa.

Judecătorii au constatat că principalul motiv pentru care mama copilului avea un comportament violent cu micuţul era faptul că nu reuşea să stea pe reţelele de socializare pe cât şi-ar fi dorit, iar din acest motiv avea accese de furie necontrolate şi ţipa la copil, îl brusca, îl lovea şi îi vorbea urât.

„Pe baza materialului probator administrat până la acest moment în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă, că situaţia în care se află minorul este consecinţa acţiunilor şi inacţiunilor inculpatei pe care aceasta, în mod conştient nu doreşte să le recunoască, invocând diferite pretexte pentru a se interesa de starea de sănătate a minorului.

Din tot probatoriul administrat rezultă că minorul o deranja prin faptul că nu putea să stea pe reţelele de socializare aşa cum şi-ar fi dorit, astfel încât avea momente de furie care o determinau să intre în casă, să ţipe la copil, să îi adreseze cuvinte, expresii necorespunzătoare, vulgare”, mai spun magistraţii.

„A țipat la el să nu mai plângă, după care nu s-a mai auzit nimic”

Ultimul act din lungul şir de abuzuri comis de femeie asupra propriului copil s-a consumat pe 2 noiembrie 2021, iar o martoră a descris momentul. Copilul a început să plângă foarte tare, iar mama lui a intrat în casă şi a început să strige la micuţ, după care s-a aşternut liniştea. Cel mai probabil, l-a lovit încă o dată. Avea să fie ultima oară.

„A început să plângă foarte tare, mai tare ca altă dată. A întrebat-o pe... de ce plânge copilul, iar aceasta a spus că plânge <aşa...>. S-a dus la acesta cam după 5-10 minute şi i-a zis ţipând să tacă din gură să nu mai plângă, după care nu s-a mai auzit nimic. Apoi, ea a ieşit din nou afară, în curte şi <stătea pe telefon>”, a declarat martora.

Concubinul a insistat să meargă imediat cu copilul la spital pentru că era evident că se simte foarte rău, dar femeia i-a spus că „îi este frică”. Era conştientă de ce făcuse.

Cinci copii au fost preluați de asistenții sociali

Mihaela Gabriela Constantin are şapte copii, dintre care patru rezultaţi în urma relaţiei cu primul concubin, alţi doi în urma relaţiei cu ce de-al doilea partener, iar al şaptea copil nu se ştie cu cine l-a făcut.

Tânăra este cunoscută pentru numeroasele relaţii pasagere pe care le-a avut cu bărbaţi pe care îi cunoscuse pe reţelele de socializare. De altfel, anchetatorii au stabilit că în ziua fatidică, femeia era supărată că nu putea discuta cu potenţialii iubiţi pe reţelele de socializare şi a reacţionat extrem de violent faţă de micuţul de doar un an şi 2 luni.

„Din probele administrate, s-a concluzionat că minorul îi genera acesteia o stare de disconfort, urmare faptului că era obligată să întrerupă acţiunile sale pe reţelele de socializare (Tik Tok, Facebook). Din cele expuse de rudele noului concubin, fără ca acestea să cunoască situaţia anterioară a inculpatei raportat la ceilalţi cinci copii şi rudele acestora, se confirmă acelaşi comportament delăsător, neglijent al inculpatei, în calitate de mamă faţă de minorul P.R.”, spun anchetatorii.

Pentru că nu o interesa câtuşi de puţin de propriii copii, aceştia ajunseseră să trăiască într-o mizerie cruntă într-o locuinţă din Buzău, iar finalmente cinci dintre ei au fost preluaţi de Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Buzău.

„Atât din documentele menţionate, cât şi din sentinţa civilă a Tribunalului Buzău, rezultă că cei cinci copii nu erau îngrijiţi, locuinţa nu era curată, ci plină de purici, de şobolani, iar în august 2018, C.M.G. a părăsit locuinţa şi cu copilul nou-născut în vârstă de până în două luni, rudele acestuia solicitând ajutorul organelor de poliţie”, mai spun procurorii.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite