Liderul care a jefuit sindicatul. Ceferistul din Făurei şi-a însuşit ilegal sute de mii de lei din banii oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Sorin Marinescu din Făurei, Brăila, preşedinte al unui sindicat independent din transportul feroviar, a fost găsit vinovat de delapidare. Nu a recunoscut acuzaţia, dar o expertiză contabilă a stabilit lipsa nejustificată a 230.000 de lei din banii sindicaliştilor.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Sorin Marinescu, preşedinte al Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei în perioada 2013-2017, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare şi desfăşurarea, fără drept, de activităţi asimilate activităţilor financiar-bancare. 

Iniţial, Judecătoria Galaţi îi aplicase o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a fost obligat să restituie sindicatului suma de 230.369 de lei.  

Sindicalistul a ajuns în atenţia procurorilor în urma unei sesizări a SNTFC “CFR Călători” S.A. Bucureşti, ce a pornit de la un raport de cercetare al Corpului de Control al directorului SNTFC “CFR Călători” S.A. Bucureşti. 

Inspectorii Corpului de Control au constatat că Sorin Marinescu şi-a însuşit ilegal suma de 230.369 de lei din fondurile Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei.

Ca preşedinte al Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei, Sorin Marinescu a organizat şi coordonat, în perioada 2013 – 2017, atragerea şi gestionarea banilor proveniţi din contribuţiile unor membri ai sindicatului din mai multe judeţe în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite şi împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii sindicatului.

În perioada în care a condus sindicatul, au fost atrase fonduri din care s-au acordat 178 împrumuturi membrilor cotizanţi la Fondul de Ajutor Social, constituit în cadrul Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei, spun procurorii.

Comision de 5% din valoarea împrumuturilor

Sumele împrumutate erau cuprinse între 200 şi 2.000 lei şi erau restituite în rate egale fără dobândă, dar la primirea în numerar a sumelor împrumutate se percepea un comision de aproximativ 5%. Acelaşi comision, cuprins între 3% şi 5% din suma primită în numerar a fost perceput şi la restituirea către cotizanţi a fondului acumulat, în momentul în care aceştia cereau restituirea.

”Inculpatul, în perioada 2013 – 2017, în calitatea sa de preşedinte al Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei, şi-a însuşit suma totală de 239.490 lei din fondurile Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei”, au stabilit anchetatorii.

Neregulile descoperite de Corpul de Control al directorului SNTFC “CFR Călători” S.A. Bucureşti au fost confirmate ulterior de o expertiză contabilă judiciară. Sorin Marinescu nu a recunoscut acuzaţiile şi a declarat constant că este nevinovat.

S-a declarat nevinovat

Liderul de sindicat nu a dat iniţial declaraţii în instanţă, dar după audierea martorilor s-a răzgândit şi a cerut să fie audiat. Sorin Marinescu a precizat că nu el a înfiinţat fondul de ajutor social, ci l-a preluat în anul 2007, când a fost numit preşedinte.

Marinescu spune că se ofereau ajutoare sociale doar membrilor de sindicat, iar procedura se derula conform regulamentului. Fiecare structură zonală avea câte un vicepreşedinte, care primea cererile de la aceştia şi le trimitea sumele de bani prin proces-verbal, iar ei ţineau evidenţa.

Evidenţa se preda apoi secretariatului general care ţinea şi evidenţa contabilă a sindicatului. Se oprea o sumă, în jur de 3%, care se folosea tot pentru acest fond, pentru rechizite, hârtie, imprimantă. Sindicatul avea în jur de 400 membri, iar liderul de sindicat susţine că nu a luat bani din banii sindicaliştilor.

Nu poate justifica lipsa banilor

Judecătorii au apreciat însă că acuzaţiile aduse liderului de sindicat sunt probate atât prin declaraţiile martorilor, cât şi prin înscrisurile depuse la dosar.

”Singura persoană care a administrat în perioada 2013-2017, faptic, Fondul de Ajutor Social, colectând centralizat sumele de la membrii cotizanţi la acest fond, efectuând operaţiunile bancare cu sumele colectate pentru acordarea de împrumuturi către membrii ce le-au solicitat, este inculpatul Sorin Marinescu, persoană care, conform evidenţelor contabile, nu poate justifica lipsa sumei de 239.490 lei, diferenţa dintre sumele retrase din bancă şi cele depuse în casieriile staţiilor Sindicatului Independent de Transport Feroviar de Calatori Făurei”, a stabilit iniţial Judecătoria Galaţi.

Ulterior, un supliment de expertiză contabilă judiciară a stabilit că prejudiciul creat sindicatului este de 230.369 de lei, după ce s-a descoperit că nu fuseseră luate în calcul chitanţele de plată a serviciilor de telefonie mobilă a sindicatului.

”Inculpatul a fost cel care, în calitate de preşedinte al Sindicatului Independent din Transportul Feroviar de Călători Făurei, a dat dispoziţie cum să se procedeze cu Fondul de Ajutor Social, el a dat dispoziţie ce ajutoare sociale să se acorde, el era cel care prezenta actele primare pentru a fi înregistrate sau nu în contabilitatea sindicatului, şi el era cel care avea drept de semnătură în bancă pentru contul sindicatului”, este concluzia Curţii de Apel Galaţi care a stat la baza deciziei finale de condamnare a liderului de sindicat.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Afacerea cu medicamente a unei familii de asistenţi medicali. Furau produse medicale şi le revindeau pe piaţa neagră

Românii care au scandalizat Belgia cu furtul prin metoda „umărul surferului“. Cum îşi alegeau victimele

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite