Imagini spectaculoase cu furnicarul de oameni și utilaje care lucrează la drumul expres Brăila–Galați
0Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a postat imagini de pe șantierul drumului Expres Brăila - Galați, unde constructorul român UMB a mobilizat 216 de muncitori și zeci de utilaje.

Lucrările la drumul expres Brăila-Galați continuă într-un ritm alert. În șantier sunt mobilizați un număr de 216 muncitori și 58 de utilaje, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
În prezent sunt în execuție viaductul peste râul Siret, amenajarea platformelor de lucru, forarea, armarea și betonarea piloților la pile, relocarea rețelelor electrice și execuția sistemului ITS. Podul peste Siret este cea mai importantă structură a drumului expres Brăila-Galați.
Potrivit lui Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, podul este o super-structură mai lungă de 1,7 kilometri, care include viaducte peste complexul feroviar și digul de protecție, dar mai ales un pod hobanat peste râul Siret cu o deschidere centrală de 130 de metri și două secundare de câte 80 de metri.

„Au fost deja forați, armați și turnați 65/900 piloți și estimăm ca până la sfârșitul lunii iulie a acestui an să se finalizeze această etapă aferentă lucrărilor de artă peste râul Siret”, transmitea oficialul în luna martie 2023.
Valoarea lucrării depășește 450 de milioane de lei
Potrivit secretarului de stat, proiectul cuprinde următoarele structuri: viaductul de acces de pe malul drept; podul peste râul Siret; viaductul de acces de pe malul stâng ; pasaj peste complexul de cale ferată.
Pentru acest tip de lucrare, constructorul lucrării are șapte instalații de foraj mobilizate. Antreprenorul carr se ocupă de contrucția drumului expres Brăila-Galați este asocierea SC SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL.

Drumul expres va avea o lungime de 10,76 kilometri, iar durata contractului este de 34 de luni (10 luni proiectare, 24 de luni execuție). Valoarea lucrărilor se ridică la 449.425.040 de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Alternativă pentru traficul greu
Ordin de începere a lucrărilor a fost dat pe 10.01.2022, drumul expres fiind realizat în proporție de 61%. Termenul de finalizării a lucrărilor este 2024.
Drumul expres Brăila – Galați va avea două benzi de circulație, pe fiecare sens, trei poduri, două viaducte și un pasaj. Pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre și se încheie la intersecția cu DN2B, în zona Movileni.

„Drumul Expres Brăila – Galați va fi o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila”, a mai precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.