Video Cum arată cel mai nou și modern SKATE PARK din România. Se deschide sâmbătă, 23 septembrie VIDEO
0Cel mai nou SKATE PARK din România va fi deschis sâmbătă, 23 septembrie, pe Faleza Dunării din Brăila. Amatorii de adrenalină vor avea la dispoziție numeroase rampe de forme și grade de dificultate. Investiția este de peste 1,5 milioane de lei, fonduri europene.

„Cel mai “COOL” SKATE PARCK se deschide sâmbătă 23 septembrie”306.000 euro fonduri europene !!! Un parc modern cu echipamente de ultimă generație la Brăila !!! SKATE PARK are o suprafață de 1.500 metri pătrați, șapte ansambluri cu rampe înclinate, circulare și semicirculare, individuale sau conectate, ansambluri cu înălțimi și modele diferite, acoperind grade de dificultate variate pentru cei care vor practica aici sporturi precum skateboard, biking, BMX sau patinaj pe role”, a anunțat primarul Brăilei, Marian Dragomir, pe Facebook.
Potrivit edilului, ziua inaugurării este marcată de un eveniment special dedicat sportului alternativ, cu un program ce include demonstrații susținute de campioni la BMX din țară, dar și o competiție pentru amatori.
De asemenea, evenimentul va include demonstrații și ateliere de BMX, dar și un concurs de BMX, dedicat sportivilor amatori. Concursul este deschis practicanților BMX de orice vârstă, concurenții sub 18 ani având nevoie de acordul părinților.
Echipamente de ultimă generație, cu linie de inspirație maritimă
Constructorul Sport Play Systems susține că noul skate park include șapte ansambluri cu rampe înclinate, circulare și semicirculare. Individuale sau conectate, ansamblurile au înălțimi și modele diferite, acoperind grade de dificultate variate pentru cei care vor practica aici sporturi precum skateboard, biking, BMX sau patinaj pe role.
„Proiectul a fost realizat cu echipamente de ultimă generație, păstrând linia de inspirație maritimă existentă în amenajările realizate anterior. Adresabilitatea către un public larg, diversitatea sporturilor ce pot fi practicate, fac din această zonă un model ce poate fi urmat și în alte comunități”, a precizat Mihai Balaș, CEO la Sport Play Systems,
Până la sfârșitul acestui an, constructorul va finaliza și amenajarea zonei de fitness urban de pe Faleza Dunării (tot cu fonduri europene), cu echipamente pentru copii și adulți, un teren de sport și un spațiu verde pentru relaxare.