Brăila: Marian Ciurea este profesorul care cântă dumnezeieşte la vioară, pian şi chitară
0
A făcut cunoştinţă cu instrumentele muzicale acum mai bine de 50 de ani. Pe când avea 6 ani, la insistenţele sale, tatăl i-a făcut cadou prima vioară.
A învăţat totodată pianul iar pe când implinea 12 ani a trecut către un alt instrument muzical pe care l-a îndrăgit chitara. Este unul dintre puţini poli-instrumentişti, având posibilitatea de a cânta nu numai la instrumente cu coarde, dar şi la instrumente de suflat.
„Îmi aduc bine aminte că, elev fiind, am fost cooptat încă din anul I de liceu, în fanfara şcolii. De altfel, fanfara Liceului Nicolae Bălcescu, pe care l-am absolvit, era renumită în întregul oraş şi nu numai", şi-a depănat amintirile profesorul.
Cei care au avut ocazia să participe la serbările legate de aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a Brăilei au putut urmări cum în primele rânduri, defilarea de sărbătoare a fost deschisă de Fanfara liceului „Nicolae Bălcescu".
După terminarea facultăţii a primit repartiţie la Casa Pionierilor, actualul Palat al Copiilor. În cei 32 de ani de activitate i-au trecut prin mână mulţi elevi dintre care unii chiar au optat pentru o carieră muzicală.
„Nu am încercat să-i influenţez deloc, le-am lăsat posibilitatea de a se îndrepta către ceea ce le place. Aşa spre exemplu pot aminti două extreme, care ilustrează însă că la Palatul Copiilor se învaţă muzică din plăcere, dar cu profesionalism. Astfel este cazul lui Ninel Cristea, cunoscut ca Ninel de la Brăila şi a lui Alexe Ticuţă care ani de zile a cântat cu grupul Sfinx Experience. Două extreme, manele şi rock, rock progresiv", ne-a explicat profesorul Marian Ciurea.
Numai în ultimii 10 ani a adus diplome şi medalii, desigur pentru locurile I, II, III la peste 30 de concursuri internaţionale şi peste 60 de premii , locuri pe podium , la festivalurile şi concursurile naţionale.
„Am ajuns să vim priviţi cu invidie de către ceilalţi participanţi la concursuri de muzică, de canto, festivaluri muzicale pentru copii şi tineret. Ni se spune ceva în genul «Iar aţi venit voi să luaţi toate premiile». Ne bucură desigur, pentru că recunoaşterea colegilor este valoroasă", ne-a declarat profesoprul.
Nicio petrecere fără „Junior"
La ora actual, grupul reprezentativ al Palatului Copiilor este Grupul Junior.
„Avem în trupă copiii dela 4 ani la 18 ani. Iar faptul că suntem solicitaţi din vreme pentru tot felul de acţiuni pe plan local, pentru a susţine spectacole în faţa publicului brăilean, ne bucură pe toţi. Dacă nu eram buni, atunci nu am mai fi fost solicitaţi", a conchis prof. Marian Ciurea.
Întrebări şi răspunsuri
Dacă aţi avea ocazia să alegeţi din nou, ce aţi alege?
M.C.: Cred cu tărie că viaţa mea s-ar consuma la fel. Tot la muzică rămân. Şi aş trăi viaţa la fel de frumos cu copii pe care-i înveţi astăzi şi mâine constaţi cu surprindere că au devenit continuatorii tăi.
Cum se împacă familia cu muzicianul?
M.C.: Foarte bine. În primul rând, soţia care este profesoară de engleză şi italiană mă ajută foarte mult la grupul Junior. Are grijă să-i înveţe pe copii să pronunţe corect cuvintele, să accentueze ca nişte englezi sau italieni veritabili.
Ce-i place
Muzica înainte de toate. Când este obosit sau supărat scoate vioara din cutie şi cântă din interior, relaxându-se. Aşa se încarcă cu mult calm cu multă răbdare. La fel se simţea în urmă cu ceva ani când se rătrăgea între stupii de albine.
Ce nu-i place
Oamenii lispiţi de caracter. Detestă lipsa de fermitatea şi labilitatea. Nu-i place perversitatea umană care din păcate devine tot mai prezentă astăzi. Nu-i plac oamenii fără cuvânt, lipsiţi de onoare.
Profil:
Născut: 30 august 1953, Brăila
Studii: Facultatea de Muzică-Pedagogie Instrumente Muzicale
Ocupaţia: profesor
Familie: căsătorit, doi copii