Era longevității. Vârsta mediană a crescut în România cu 8,6 ani în două decenii. Ce lipsește: să trăim nu doar mult, ci și bine

Numărul persoanelor de peste 60 de ani ar putea ajunge pe glob la 2,1 miliarde în 2050. În România, îmbătrânirea populației este accelerată: vârsta mediană a crescut cu 8,6 ani între 2005 și 2025, cea mai mare creștere din UE.

România, printre țările cu cea mai accelerată creștere a vârstei populației Foto: Shutterstock

Creșterea speranței de viață este una dintre marile reușite ale medicinei moderne. Provocarea din prezent este însă ca acești ani câștigați să fie și ani trăiți în sănătate, autonomie și siguranță financiară. La nivel global, numărul persoanelor de peste 60 de ani ar putea ajunge la 2,1 miliarde în 2050, iar România se confruntă cu una dintre cele mai accentuate creșteri ale vârstei populației din Uniunea Europeană. Provocarea nu mai este doar să trăim mai mult, ci să regândim sistemele de sănătate, îngrijire și protecție socială pentru vieți mai lungi.

„Epoca longevității: Regândirea sistemelor pentru vieți mai lungi” este tema sub care Organizația Națiunilor Unite marchează, în 2026, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mesajul este că longevitatea nu poate fi privită exclusiv ca o problemă medicală sau demografică. Ea schimbă modul în care sunt organizate serviciile de sănătate, piața muncii, sistemele de pensii, locuințele și serviciile sociale.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), creșterea speranței de viață este o reușită majoră a medicinei moderne, însă valoarea ei depinde de calitatea anilor trăiți. Miza este ca anii suplimentari să nu însemne doar o perioadă mai lungă marcată de boli cronice și pierderea autonomiei.

Până în 2030, una din șase persoane, la nivel mondial, va avea cel puțin 60 de ani

La nivel mondial, numărul persoanelor cu vârsta de 60 de ani și peste a ajuns la aproximativ un miliard în 2020 și este estimat să crească la 2,1 miliarde până în 2050, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În aceeași perioadă, numărul persoanelor de cel puțin 80 de ani ar urma să se tripleze, ajungând la 426 de milioane.

OMS estimează că, până în 2030, una din șase persoane la nivel mondial va avea cel puțin 60 de ani. În plus, până în 2050, aproximativ 80% dintre persoanele vârstnice vor trăi în țări cu venituri mici și medii. Ritmul îmbătrânirii populației este mai rapid decât în trecut, ceea ce pune presiune asupra sistemelor care trebuie să răspundă unor nevoi tot mai diverse.

Cifrele trebuie privite dincolo de creșterea numărului de pensionari. Ele înseamnă în fapt că mai mulți oameni vor avea nevoie de servicii medicale, sprijin pentru activitățile cotidiene și protecție socială, pentru perioade mai lungi. În același timp, persoanele vârstnice pot continua să contribuie la viața economică, familială și comunitară, dar asta dacă mediul în care trăiesc le permite să-și păstreze sănătatea și autonomia.

România: îmbătrânire accelerată și populație în scădere

România se află printre statele europene în care îmbătrânirea demografică s-a accentuat cel mai mult. Potrivit datelor Eurostat citate de INSP, în perioada 2005–2025, România a înregistrat cea mai mare creștere a vârstei mediane a populației (pragul care împarte populația în două grupe egale ca număr: jumătate dintre oameni sunt mai tineri și jumătate sunt mai bătrâni) dintre statele membre ale Uniunii Europene: 8,6 ani. În datele INS pentru perioada 2012–2026, vârsta mediană a crescut de la 40,1 la 43,4 ani.

La nivelul UE, persoanele de cel puțin 65 de ani reprezentau 22% din populație, aproximativ 99 de milioane de oameni. La 1 ianuarie 2025, vârsta mediană era de 43,3 ani pentru bărbați și 46,5 ani pentru femei.

Proiecțiile Institutului Național de Statistică (INS), publicate în studiul „Proiectarea populației active a României la orizontul anului 2080”, indică o reducere și o îmbătrânire accentuată a populației rezidente. În scenariile analizate, populația României ar putea scădea cu peste 23,3% față de nivelul din 2022 - o pierdere de aproximativ 4,4 milioane de locuitori - ajungând la 14,6 milioane în 2100. Asta înseamnă că, potrivit proiecției demografice (care nu este un rezultat cert, ci evoluția depinde de natalitate, mortalitate și migrație), se va modifica raportul dintre populația activă și cea dependentă, cu efecte asupra finanțării pensiilor, serviciilor medicale și îngrijirii de lungă durată.

Cum facem să trăim nu doar mai mult, ci și mai bine

O viață mai lungă nu este neapărat o viață mai sănătoasă. O parte din anii câștigați pot fi afectați de boli cronice, fragilitate fizică, pierderea masei și forței musculare, probleme cognitive sau limitări ale mobilității.

INSP atrage atenția asupra importanței identificării timpurii a fragilității și sarcopeniei (pierderea treptată a masei, forței și funcției musculare asociată îmbătrânirii). Evaluarea periodică a unor indicatori - precum masa musculară, densitatea osoasă, funcția cardiovasculară, glicemia și profilul lipidic - poate contribui la identificarea riscurilor și la intervenții preventive. Asta înseamnă că sistemul de sănătate trebuie să se deplaseze treptat de la a interveni reactiv, tratând boala și complicațiile, către prevenție, depistare timpurie și monitorizare adaptată nevoilor fiecărei persoane.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, îmbătrânirea sănătoasă se realizează prin menținerea capacității funcționale care permite bunăstarea la vârste înaintate, or asta nu depinde doar de starea fizică sau psihică a unei persoane, ci și de mediul în care trăiește, de accesul la servicii, locuință, transport, relații sociale și sprijin disponibil în comunitate.

Patru direcții de intervenție

Institutul Național de Sănătate Publică indică patru direcții prioritare de dezvoltare pentru a ne adapta la o populație care trăiește mai mult: prevenția personalizată, îngrijirea integrată, digitalizarea incluzivă și combaterea discriminării pe criterii de vârstă.

Prevenția și identificarea timpurie a fragilității – presupune evaluarea periodică a stării de sănătate, urmărind nu doar bolile deja diagnosticate, ci și semnele timpurii ale pierderii autonomiei. Identificarea fragilității, a riscului de cădere sau a diminuării capacității fizice poate permite intervenții înainte ca persoana să ajungă dependentă de ajutor permanent.

Îngrijirea integrată, coordonată în jurul persoanei – presupune tratarea nevoilor medicale ale persoanei în acord cu cele sociale. O persoană cu mai multe boli cronice poate avea nevoie, în același timp, de medic de familie, specialiști, recuperare, sprijin la domiciliu și asistență socială. OMS recomandă, în locul unor servicii fragmentate, modele de îngrijire coordonate, centrate pe persoană, în care asistența medicală primară are un rol esențial.

O componentă importantă este dezvoltarea îngrijirii de lungă durată pentru persoanele care nu mai pot realiza singure activitățile cotidiene. Sistemele de îngrijire ar trebui să combine serviciile formale cu sprijinul acordat de familie și comunitate, fără a transfera întreaga responsabilitate asupra aparținătorilor.

Digitalizare care să nu lase vârstnicii în urmă presupune soluții adaptate capacităților și nevoilor utilizatorilor. Telemedicina, dispozitivele purtabile pentru monitorizarea funcțiilor vitale și tehnologiile care pot preveni căderile sunt soluții care pot contribui la menținerea autonomiei, fără ca digitalizarea să înlocuiască accesul la consultații și servicii față în față.

Combaterea discriminării și menținerea participării sociale trebuie și aceasta să fie o preocupare reală. Discriminarea pe criterii de vârstă - numită „ageism” - poate limita accesul persoanelor vârstnice la servicii, oportunități profesionale și participare socială. OMS și ONU susțin schimbarea modului în care societatea privește îmbătrânirea, dezvoltarea de comunități incluzive și promovarea învățării pe tot parcursul vieții.

Într-o societate pregătită pentru longevitate, persoanele vârstnice trebuie să aibă condiții să poată să-și continue viața activă, să facă voluntariat, să participe la viața comunității și să transmită experiență între generații, în măsura în care își doresc și pot face acest lucru.

Provocări pentru România

Îngrijirea vârstnicilor nu poate rămâne doar responsabilitatea familiei, potrivit OMS. Una dintre cele mai dificile probleme ale îmbătrânirii este îngrijirea persoanelor care își pierd autonomia, iar în multe familii sprijinul este asigurat de rude, adesea fără pregătire specializată și fără servicii publice suficiente care să le susțină.

OMS arată că îngrijirea de lungă durată presupune servicii care îi ajută pe oameni să trăiască în siguranță și cât mai independent atunci când nu mai pot realiza singuri activitățile de rutină. Organizarea acestor servicii implică finanțare sustenabilă, personal calificat și coordonare între sistemele de sănătate și cele de protecție socială.

Pentru România, provocarea este atât dezvoltarea serviciilor, cât și distribuția lor echitabilă. Accesul la îngrijirea la domiciliu (un domeniu în grea suferință astăzi, în principal din cauza subfinanțării), centre de zi sau servicii rezidențiale nu ar trebui să depindă exclusiv de veniturile familiei sau de localitatea în care trăiește persoana vârstnică. În paralel, este nevoie de sprijin pentru aparținători și de recunoașterea muncii de îngrijire, care rămâne adesea invizibilă, este semnalul tras cu ocazia Zile Internaționale a Vârstnicilor.