Armata îşi ia înapoi cazărmile pe care le încredinţase Primăriei Brăila. Motivul: în loc de blocuri noi, s-au transformat în gropi de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale a luat înapoi o cazarmă încredinţată, în urmă cu trei ani, Primăriei Brăila, care îşi luase angajamentul să construiască acolo circa 1.000 de apartemente ANL destinate în principal militarilor din Garnizoană. Motivul: nici până la această dată nu a început construcţia vreunui bloc.

Hotărârea de Guvern numărul 843 "privind revenirea unui imobil din domeniul public al municipiului Brăila şi din administrarea Consiliului Local Municipal Brăila în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale", a fost publicată pe 13 octombrie, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 763.

Cazarma în cauză se află pe Calea Călăraşilor, nr. 236, în spatele Capelei Militare, având o valoare de inventar de 14.666.216 lei. Nu numai că nu s-a construit nimic acolo, dar între timp incinta fostei unităţi militare a fost „călcată” de nenumărate ori de hoţii de fier vechi, iar pe lângă garduri zac maldăre de gunoaie aruncate acolo de diverşi cetăţeni ai Brăilei.

Primarul Aurel Simionescu a declarat, recent, că are în plan să ceară din nou cazarma de la MApN, însă cu precizarea că numărul de locuinţe care să fie construite acolo ar trebui redus. "Motivaţia este că în hotărârea de Guvern din 2010 s-a spus că acel imobil se dă pentru trei ani de zile, cu condiţia ca ANL-ul să construiască acolo locuinţe pe care să le dea militarilor. Noi am fost obligaţi să asigurăm infrastructura, adică utilităţile. Nu a fost o problemă să facem asta, pentru că ele sunt acolo şi asta facem la fiecare situaţie de acest gen.

Dar ANL-ul nu construit nicio locuinţă. Şi hotărârea de guvern spunea că dacă în 3 ani nu se întâmplă nimic, trece înapoi la Ministerul Apărării. Acum avem un proiect de hotărâre de CLM, prin care să se reîntoarcă la municipalitate. Numai că le-am propus - să vedem dacă vor fi de acord -, să nu mai scriem iar că trebuie să fie 1.000 de apartamente ANL, pentru că e clar că nu se vor face. Noi avem 700 de apartamente în 10 ani, făcute prin ANL. Nu există fondurile necesare pentru aşa ceva", a declarat Simionescu, citat de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite