Adolescent de 17 ani bătut, dezbrăcat şi ameninţat cu violul de un bărbat care-l acuză că a avut o relaţie cu soţia lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat de 36 de ani a umilit, bătut şi chiar a fost la un pas să violeze un băiat de 17 ani, pe care îl suspectează că ar fi avut o relaţie cu soţia sa. Individul a fost reţinut şi va fi propus astăzi la arestare preventivă sub acuzaţiile de tentativă de viol şi lovire şi alte violenţe.

Scenele şocante au avut loc în vecinătatea staţiei de epurare de pe digul Brăila-Galaţi în seara zilei de 24 decembrie 2021, când poliţiştii brăileni au fost sesizaţi de către un tânăr, în vârstă de 17 ani, din Brăila, cu privire la faptul că a fost lovit de un alt bărbat.

”Din primele cercetări s-a constatat faptul că, pe fondul geloziei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiu, l-ar fi lovit cu palma şi picioarele pe tânărul în cauză. În urma evenimentului, acesta nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate”, ne-a declarat agentul de poliţie Mădălina Geanina Niculae, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii verifică acum o înregistrare video apărută în spaţiul public pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt. În imagini apare un adolescent ghemuit la pământ, iar un bărbat îl loveşte şi îl batjocoreşte pe motiv că ar fi avut o relaţie cu soţia sa.

Agresorul şi-ar fi trimis intenţionat soţia la o întâlnire cu tânărul de 17 ani pentru a-l prinde în fapt, după care l-a luat la bătaie. 

Adolescentul i-a cerut de mai multe ori iertare, dar nu a reuşit să îl înduplece pe bărbat, care l-a dezbrăcat apoi de haine şi a fost la un pas să îl şi violeze, după care l-a abandonat pe marginea şoselei. Bărbatul de 36 de ani este cercetat acum pentru tentativă de viol şi lovire şi alte violenţe.

Poliţiştii Biroului investigaţii Criminale Brăila l-au reţinut pe agresor pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila. Bărbatul de 36 de ani va fi prezentat marţi, 11 ianuarie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Crimă după o discuţie despre sex. Şi-a ucis verişoara când i-a spus că îl va reclama pentru viol

Violatorul în serie ce părea de neoprit. Judecătorii l-au pedepsit exemplar pentru ce le-a făcut victimelor

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite