18 persoane, 4 copii şi 14 adulţi, au fost evacuate dintr-un bloc din Brăila unde a izbucnit un incendiu

0
Publicat:

Un incendiu puternic izbucnit într-un bloc de locuinţe din Brăila a dus la evacuarea a patru copii şi 14 adulţi.

Incidentul a avut loc joi dimineaţă, când la etajul 1 al unui bloc de locuinţe de pe strada Mircea Mălăeru din Brăila a izbucnit un incendiu cu degajări mari de fum.

Proprietarul, un bărbat în vârstă de 82 de ani, a fost scos conştient din apartamentul în flăcări de către pompieri şi consultat de echipajul medical sosit la faţa locului, ulterior fiind transportat la spital.

De asemenea, 18 locatari, patru copii şi 14 adulţi, au fost evacuaţi din cauza fumului gros degajat pe casa scării şi în apartamentele vecine, până la ventilarea totală a blocului.

„S-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă şi autoscara ISU. Proprietarul apartamentului unde s-a produs incendiul a fost evacuat de pompieri, este conştient şi a primit îngrijiri de la echipajul SAJ. Este o degajare masivă de fum pe casa scării. S-a trecut la evacuarea celorlalţi locatari din bloc, se face ventilaţie pentru aerisire. Până la momentul de faţă au fost evacuaţi 14 adulţi şi 4 copii din blocul respectiv”, a transmis ISU Brăila.

Potrivit pompierilor, pagubele materiale rezultate în urma incendiului sunt semnificative: în apartamentul unde a izbucnit incendiul au ars bunurile din sufragerie și hol. De asemenea, din cauza fumului gros s-au degradat pereții din apartament și de pe casa scării.

Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit electric la o veioză improvizată în funcțiune, potrivit aceleiaşi surse.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite