Un neamţ a fost angajat la Primăria din Botoşani. Acesta a fost adus pentru a-i învăţa pe edili cum să dezvolte oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ulrich Nieman a sosit, marţi, la Primăria Botoşani şi a făcut cunoştinţă cu noii colegi de muncă. În următoarele trei săptămâni acesta va studia situaţia actuală a municipiului şi va propune modalităţi prin care oraşul să poată fi dezvoltat. Neamţul este arhitect şi specialist în urbanism. A lucrat pe trei continente ,a fost primar şi viceprimar în Germania

Ulrich Nieman are 70 de ani şi este arhitect şi expert în urbanism. A studiat la Berlin şi Stuttgart, a fost şef peste departamente şi a lucrat în zeci de ţări în domeniul urbanistic. Printre cele mai îndepărtate destinaţii se numără Gambia, Etiopia, China şi Vietnam. 

Neamţul a fost şi primar al oraşului german Emmendingen funcţie despe care îşi aduce aminte că a primit-o ca pe o mare surpriză.” Eram în partidul care nu trebuia, eram din altă parte, nici nu aveam meseria potrivită pentru astfel de funcţie. Pur şi simplu oamenii m-au ales, după ce am lucrat în departamentul de urbanism al oraşului”, explica Nieman.  

În momentul de faţă expertul în urbanism face parte din  Serviciul de Experţi Seniori (SES), o divizie finanţată de statul german, dedicată experţilor pensionari. Aceştia desfăşoară diferite misiuni în ţările lumii, prin care pot ajuta respectivele comunităţii să se dezvolte. Aşa a ajuns Ulrich Nieman şi la Botoşani. 

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a cerut sprijinul nemţilor, iar ei l-au trimis pe expertul în urbanism. Acesta are un contract de trei săptămâni cu Primăria Botoşani şi va lucra cot la cot cu funcţionarii din Primărie, oferind soluţii pentru dezvoltarea oraşului. ”Sunt curios să văd cum merg lucrurile aici la Botoşani, care sunt mecanismele şi sistemele legislative şi ce putem face.  Am luat deja legătura cu toţi şefii departamentelor şi mă voi concentra mai mult pe urbanism. Vom lucra cot la cot şi vom găsi cele mai bune soluţii.”, a precizat neamţul. 

Acesta a venit la Botoşani împreună cu soţia sa, care se va implica şi ea în proiecte sociale la Botoşani. Şefii de la Primărie susţin că abia aşteaptă să profite de experienţa neamţului. Şi asta în perspectiva în care Primăria vrea să construiască un cartier întreg e locuinţe la marginea oraşului. ”Este un bun prilej să luăm legătura practic cu modul în care se lucrează în ţările dezvoltate ale Europei. Este o oportunitate pentru noi să încercăm să modernizăm modul de abordare a problemelor în Primărie şi din punct de vedere profesional. Vom sta aproape de el”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei. Ulrich Nieman va fi plătit de statul german.

citiţi şi:

Un expert în terapie neamţ formează personalul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean

Problema germană inversă

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite