Tragedia de la Ibănești. Acuzații dure lansate de fiul uneia dintre victime: „A intrat primul în bazin, după ce a fost amenințat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi amănunte ies la iveală în cazul tragediei petrecute la fabrica de cașcaval din Ibănești, soldată cu moartea a patru persoane, printre care și directorul acesteia. Romică Magopeț, edilul din localitatea botoșăneană, a mărturisit că nu-și explică cum a putut avea loc acest accident, întrucât proprietarul fabricii a angajat o serie de experți. Totuși, fiul uneia dintre victime a lansat acuzații dure la adresa patronului.

Valeriu Bulubenchi angajat fabrica Ibanesti
Valeriu Bulubenchi ar fi fost amenințat pentru a intra în bazin FOTO Facebook

Noi ne știm cu toții, au fost niște oameni extraordinari. Toți aveau copii. Este o tragedie care ne afectează întreaga comunitate, în special familiile, care sunt îndurerate. Aceasta este una dintre cele mai bune fabrici din țară, au angajați specialiști, nu știu ce s-a întâmplat. S-au dus să curețe un bazin de decantare, iar niște gaze reziduale au provocat decesul. Se efectuează cercetări și vom vedea rezultatele”, a declarat, pentru Gândul.ro, Romică Magopeț, edilul din Ibănești. 

Amintim faptul că patru bărbați, trei angajați și patronul unei fabrici de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică la amiază într-unul dintre cele mai grave accidente de muncă din județ. Doi angajați au căzut în timp ce curățau un bazin pentru decantare, iar ceilalți doi, printre care și patronul, au murit încercând să-i salveze.   

Primul angajat care a intrat în bazinul pentru decantare a fost Valeriu Bulubenchi. Se pare că bărbatul nu se afla de multă vreme la fabrica deținută de Radu Tudose, iar cei care-l cunoșteau au mărturisit că la momentul producerii incidentului, bărbatul încă se afla în perioada de probă. 

Înainte de a ajunge la această fabrică, Bulubenchi, care era tatăl a doi copii, a activat în domeniul construcțiilor. 

Conform unuia dintre copii săi, Cosmin Bulubenchi, tatăl său nu ar fi avut pregătirea necesară pentru a intra în bazinul în care a și murit și că, de fapt, ar fi fost silit de patronul său să facă acest lucru.  

„Nu pentru asta era angajat, dar când ai un angajator care te pune la toate treburile «murdare» și te amenință cu faptul că «stricăm prietenia», ești forțat să faci de toate ca să îi faci pe plac. Tatăl meu a intrat primul în bazin, după ce a fost amenințat”, a declarat fiul lui Valeriu Bulubenchi.   

Tatăl meu nu avea foarte mult timp de când lucra la fabrica de lactate. Încă era în perioada de probă, urmând să facă actele foarte curând. Era stresat mereu de Radu, administratorul fabricii, deoarece tatăl meu era bun la toate.

Tot ce zic este că Radu i-a trimis la moarte pe toți”, a mai spus, pentru sursa citată, tânărul.

Valeriu Bulubenchi s-ar fi angajat la fabrica de lactate deținută de Radu Tudose, întrucât se afla la o distanță mică de locuința sa. 

„Înainte să meargă la fabrica asta, a lucrat în construcții, pe cont propriu. Cred că s-a dus la ei deoarece fabrica era la el în sat, dar și ca să aibă vechime în muncă”, a declarat cumnata bărbatului care a murit. 

Controale la Ibănești

În urma accidentului de muncă deosebit de grav de la Ibănești au fost declanșate mai multe anchete dar au fost făcute și o serie de controale. Situația a intrat în atenția ITM, incidentul fiind clasificat drept accident colectiv de muncă, fiind nevoie de asistență de la București. „Fiind un accident colectiv de muncă, cercetarea va fi preluată de un inspector din cadrul Inspecţiei Muncii Bucureşti”, a precizat Daniela Lozneanu pentru sursa citată. Totodată, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani efectuează cercetări privind comiterea infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă și ucidere din culpă. 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite